27 februarie 2012, 09:05

Cum invingi raceala de sezon. Vezi cateva sfaturi practice

Cum invingi raceala de sezon. Vezi cateva sfaturi practice

Ceaiurile fierbinti, mierea si gargara cu sare se numara printre sfaturile practice care te ajuta sa invingi raceala, afirma autorii unui studiu.

Daca esti bolnava, ajuta-ti organismul sa isi intareasca sistemul de aparare stand in pat, spun autorii studiului publicat pe site-ul ivillage.com . De fapt, patul este unul dintre cele mai indicate locuri in care trebuie sa stai atunci cand este vorba de a invinge o raceala sau o gripa.

Potrivit unui studiu publicat in Archives of Internal Medicine, persoanele care dorm mai putin de sapte ore pe noapte sunt de trei ori mai expuse riscului de a prezenta simptome de raceala in sezonul rece, in comparatie cu cele care dorm cel putin opt ore pe noapte.

1. Bea bauturi fierbinti

Anumite lichide te ajuta sa previi dezhidratarea si amelioreaza congestiile, iar bauturile fierbinti sunt mai bune decat bauturile la temperatura camerei, combatand cu succes anumite simptome ale gripei si ale racelii, precum durerile in gat, afirma cercetatorii de la Common Cold Centre din cadrul Universitatii Cardiff din Marea Britanie. Bea cat mai multe lichide, mai ales ceai fierbintre si apa fierbinte cu lamaie si miere. Desigur, nu trebuie sa uiti nici supa de pui atunci cand esti racit sau gripat. Supa de pui contine anumite proprietati antiinflamatorii si faciliteaza trecerea mucusului la nivelul nasului.

2. Mananca o lingura de miere

Daca tu sau copiii au probleme cu somnul pe timpul noptii din cauza acceselor de tuse, incearca sa combati acest lucru cu o lingura de miere. Potrivit unui studiu publicat in Archives of Pediatrics and Adolescent Medicine, o lingura de miere, luata inainte de a merge la culcare, calmeaza tusea prin lubrifierea mucoaselor de la nivelul gatului.

3. Fa gargara cu apa sarata

Gargara cu apa calduta si sare te ajuta sa scapi de gatul inflamat si te face sa te simti mai bine. Dizolva o jumatate de lingura de sare intr-un pahar de apa calduta de 225 mililitri. Poti face gargara la fiecare 3-4 ore.


4. Mentine-ti tesuturile nazale bine hidratate

Foloseste o solutie nazala salina sub forma de picaturi pentru a evita sa aveti un nas incarcat si pentru a mentine tesuturile nazale bine hidratate. Aceasta substanta nu este toxica, nu este iritanta si poate fi folosita si de copii. Un studiu realizat de cercetatorii din Cehia a evidentiat faptul ca elevii care folosesc picaturi nazale pe langa medicamentele contra tusei si a nasului infundat lipsesc mai putine zile de la scoala si prezinta mai putine simptome de gripa si raceala in comparatie cu elevii care au primit doar acele medicamente. Cercetatorii de la Universitatea Wisconsin au descoperit faptul ca lavajul nazal cu apa sarata amelioreaza si simptomele alergiilor.


5. Umidifica-ti locuinta

Raceala si diversele tulpini de virusi gripali supravietuiesc si se inmultesc mai bine in conditii de uscaciune. Cu ajutorul unui umidificator vei combate aerul uscat din interiorul locuintei, care poate cauza mucoase nazale incarcate si iritatii la nivelul gatului. Se recomanda ca umidificatorul  sa nu contina bacterii, iar pentru acest lucru trebuie sa schimbi apa din recipient in fiecare zi si sa curati recipientul o data la trei zile.