Cărțile pot fi introduse încă din primele luni
Cititul poate deveni un ritual de seară chiar de la vârste foarte mici. Pentru bebeluși, cărțile cu imagini simple, inclusiv cele alb-negru, pot fi potrivite în primele luni, când vederea lor este încă în dezvoltare.
„Sunt foarte multe beneficii pe care cititul le aduce, chiar de la început. Dacă la început cărțile înseamnă imagini alb-negru, care sunt potrivite copiilor care nu au vederea excelentă până pe la patru luni, când încep să vadă și ei mai mult, disting forme, obiecte, apoi, pe măsură ce cresc, putem să le introducem. Sunt o grămadă de cărți acum foarte faine, mi-aș fi dorit să avem și noi treaba asta când eram mici”, a explicat Ana Maria Bunea.
Nu orice carte este potrivită înainte de culcare
Deși cititul este recomandat în rutina de seară, specialista atrage atenția că povestea aleasă poate influența starea copilului înainte de somn, iar cărțile foarte aventuroase sau stimulante pot avea efectul opus celui dorit.
„Eu le-aș evita pe cele foarte stimulante înainte de somn. Sunt niște recomandări foarte faine de cărți care sunt potrivite somnului, care pot fi citite cu intonație, care pot induce somnul cumva prin dicția folosită, prin intonație”, a precizat aceasta.
Potrivit specialistei, pentru ca ritualul să contribuie la liniștirea copilului, este important ca povestea să fie una calmă și citită într-un ritm potrivit.
„Contează și ce citim înainte de somn, că dacă citim ceva super aventuros, așa, s-ar putea copilul mai mare să se activeze un pic înainte de somn și să aibă fix efectul invers pe care ni-l dorim”, a menționat Ana Maria Bunea.
Ritualul de seară face trecerea spre somn mai ușoară
Cititul înainte de culcare poate deveni astfel mai mult decât un simplu moment de lectură. Repetat în fiecare seară, acesta poate face parte dintr-o rutină care îi transmite copilului că se apropie momentul somnului.
Astfel, câteva minute de lectură înainte de culcare pot deveni un moment de conectare între părinte și copil, dar și un semnal că ziua se încheie și urmează somnul. Important este ca povestea, vocea și ritmul lecturii să contribuie la calmare, nu la stimularea suplimentară a copilului.
Cine este Ana Maria Bunea
Ana Maria Bunea este consultant în somnul copiilor, cu o experiență de șase ani în domeniu și mii de familii consiliate în România. Este fondatoarea proiectului „I Love Sleep, Baby!”, oferă consultații și programe dedicate somnului celor mici și promovează o abordare adaptată nevoilor fiecărui copil și familiei sale.


