Echipa celebrei artiste a anuntat ca toate concertele pe care Celine Dion trebuia sa le sustina in noiembrie 2021 si in ianuarie si februarie 2022 nu vor mai avea loc, din cauza unor probleme de sanatate pe care le are cantareata.

„Celine Dion se confrunta cu spasme musculare persistente si severe care o impiedica sa concerteze. Echipa ei medicala continua sa o supravegheze si sa o trateze. Simptomele cu care se confrunta o impiedica sa participe la repetitiile pentru noul show”, au spus cei din echipa artistei.

„Sunt atat de trista, inima mea e franta. Eu si echipa mea am lucrat la noul nostru spectacol in ultimele opt luni si faptul ca nu vom putea deschide in noiembrie ma intristeaza dincolo de cuvinte. Ma simt atat de rau ca ii dezamagesc si imi pare deosebit de rau ca mi-am dezamagit toti fanii care si-au facut planurile sa vina in Las Vegas. Acum, trebuie sa ma concentrez sa-mi revin. Vreau sa depases aceasta situatie cat mai repede”, a fost si mesajul transmis de Celine Dion.


