21 septembrie 2025, 11:08

Cele 10 semne timpurii ale bolii Alzheimer, explicate de reporterul iSănătate, Cătălina Osoianu: „Cel mai frecvent și timpuriu semn este...” - VIDEO

Cele 10 semne timpurii ale bolii Alzheimer, explicate de reporterul iSănătate, Cătălina Osoianu: „Cel mai frecvent și timpuriu semn este...” - VIDEO

Este Ziua Internațională de Luptă Împotriva Maladiei Alzheimer. Află care sunt principalele semne timpurii ale acestei boli, de la medicul rezident nutriționist-dietetician și reporter iSănătate, Cătălina Osoianu. 

Maladia Alzheimer reprezintă aproximativ 80% dintre cazurile de demență. 

„Maladia Alzheimer este o afecțiune neurodegenerativă în care sunt afectate zonele creierului responsabile de memorie, gândire, limbaj, judecată și comportament. Se estimează că 70% din riscul de a dezvolta Alzheimer are o componentă genetică, iar restul de 30% este influențat de factori precum vârsta înaintată, hipertensiunea arterială, diabetul, obezitatea și dislipidemia”, a explicat Cătălina Osoianu, medic rezident nutriționist-dietetician.

Irina Kovalsky se confruntă cu provocări în sarcină: „Doctorul îmi cere să...” - FOTO/VIDEO

Vârsta și procentul populației afectate:

- 65-70 ani – 2%

- 70-75 ani – 3%

- 75-85 ani – 10%

-85 ani - 20-45%

De asemenea, reporterul a explicat care sunt cele 10 semne timpurii ale bolii Alzheimer:

„Cel mai frecvent și timpuriu semn este pierderea memoriei recente. Persoana uită informațiile recente, poate repeta aceeași întrebare de mai multe ori, în timp ce memoria de lungă durată nu este afectată. De exemplu, își amintește în detaliu un eveniment de acum 20-30 de ani, dar nu și ce a mâncat la mic dejun.

Dificultăți în planificare și rezolvarea problemelor – persoana întâmpină probleme în gestionarea banilor, efectuarea unor calcule sau organizarea unor sarcini care anterior erau realizate fără dificultate. Acesta este un semn al afectării gândirii abstracte și a capacității de a lua decizii.

Dificultăți în realizarea activităților cotidiene – sarcinile obișnuite, precum gătitul, curățenia sau deplasarea către locuri familiare, devin mai greu de realizat.

Confuzie privind timpul și locul – presupune pierderea orientării în timp și spațiu; persoana poate uita ziua, anotimpul sau chiar cum a ajuns într-un anumit loc.

Probleme de percepție vizuală și spațială – ceea ce presupune dificultăți în evaluarea distanțelor, recunoașterea culorilor sau interpretarea imaginilor; persoanei i se pare un obiect mai apropiat sau îndepărtat decât este în realitate. Aceste probleme cresc riscul unor accidentări sau căderi.

Probleme de comunicare – în timpul unei conversații zilnice, persoana întâmpină dificultăți în a găsi cuvintele potrivite. Poate repeta fraza sau folosi cuvinte greșit, fără sens sau în locuri nepotrivite.

Pierderea obiectelor și amplasarea lor greșită - persoana așază obiectele în locuri neobișnuite și nu reușește să le regăsească, din cauza dificultății de a-și aminti traseul parcurs sau pașii făcuți.

Scăderea judecății și a capacității de luare a deciziilor - persoana are dificultăți în a evalua situații simple și a lua decizii corecte. De exemplu, poate cheltui sume mari de bani pe lucruri inutile sau să se îmbrace inadecvat pentru vremea de afară.

Modificări în comportament și activitate – cei din jur pot observa neglijența igienei personale, a locuinței și pierderea inițiativei în activitățile obișnuite. De exemplu, persoana nu se mai spală pe dinți sau nu se plimbă zilnic, cum obișnuia.

Schimbări de dispoziție și personalitate - persoana poate deveni anxioasă, iritabilă, speriată sau se poate retrage din activitățile sociale. Aceste schimbări arată că boala afectează controlul emoțional și modul în care se raportează la ceilalți”.

Dara și-a uimit fanii! A lansat albumul „Zenit”: „Am filmat deja trei clipuri în Indonezia” - FOTO/VIDEO

Osoianu a menționat că maladia nu poate fi tratată sau prevenită sigur. Totuși, un mod de viață sănătos, reduce riscul:

„Din păcate, Alzheimer este o boală progresivă și ireversibilă, fără tratament sau prevenție sigure. Însă un stil de viață sănătos - ceea ce include o alimentație echilibrată, mișcare regulată, evitarea alcoolului și fumatului, gestionarea stresului, precum și stimularea creierului prin activități precum cititul sau învățarea unor lucruri noi – poate ajuta la păstrarea sănătății cognitive cât mai mult timp”. 

Sursa Foto: Instagram, Arhiva Pro TV Chișinău