De Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, Bianca Balti a publicat o serie de imagini cutremurătoare din timpul perioadei în care a făcut chimioterapie. Bianca și-a dorit să dezvăluie tuturor felul în care se poate schimba un om, dar și importanța susținerii din partea celor apropiați.
Bianca a postat și un mesaj emoționant și a făcut o descriere pentru câteva dintre cele 20 de imagini publicate.
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2025/02/05/IMG6420-1738735336n470h87.jpeg)
Horoscop 5 februarie 2025, cu Neti Sandu. Unei zodii i se face curte și se poate lăsa purtată de val
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2025/02/05/IMG6419-1738735336bchb1ti.jpeg)
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2025/02/05/IMG6421-17387353369ntvf0x.jpeg)
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2025/02/05/IMG6422-1738735336t2uvajj.jpeg)
„4 februarie. Ziua Mondială a Cancerului. A fost întotdeauna o zi întâmplătoare de care mi-au amintit unele postări de pe Instagram. Deși mătușa mea a murit de cancer de sân la 39 de ani, iar mama a făcut mielom acum câțiva ani. Și în ciuda diagnosticului meu, încă din 2021, de purtător al genei BRCA1 pentru care, în decembrie 2022, am suferit o dublă mastectomie preventivă.
Cancerul nu a putut să-mi ocupe gândurile, darămite corpul. Până pe 8 septembrie 2024, ziua în care cancerul ovarian a intrat în viața mea, simțindu-mă ca fiind condamnată la moarte. Pe 14 octombrie, mi-am început călătoria cu chimioterapie care tocmai s-a încheiat lunea trecută, pe 27 ianuarie, dar spre marea mea surpriză, în ultimele luni, m-am simțit la fel de vie ca întotdeauna. Recunoștința mea a atins un apogeu.
Totul a început să aibă gust de adevărată binecuvântare. A fost greu și încă nu s-a terminat. Se spune: „Ceea ce nu te ucide te face mai puternic”, dar experiența mea îmi arată că ce nu m-a ucis m-a făcut să iubesc viața mult mai mult”.
Modelul în vârstă de 40 de ani a spus că va încerca să lupte cu boala de dragul copiilor ei. Ea are două fiice, Matilde si Mia.
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2025/02/05/IMG6424-1738735336ec66vk5.jpeg)
Matilde, 17 ani, s-a născută în timpul căsătoriei cu fotograful Christian Lucidi, de care modelul a divorțat în 2010. Mia (8 ani) este rodul iubirii cu antrenorul personal Matthew McRae, actualul ei soț.
Foto: Instagram/ Bianca Balti