Medicul atrage atenția asupra unor obiceiuri extrem de răspândite, despre care spune că pot avea efecte grave asupra sănătății. Într-o postare publicată pe rețelele sociale, specialistul a realizat un clasament al produselor și viciilor pe care le consideră cele mai dăunătoare pentru organism, plasând fumatul pe primul loc.
„Numărul unu: fumatul, fără îndoială, cel mai nociv lucru pe care îl poți face organismului tău. Distruge plămânii, crește riscul de cancer pulmonar, boli cardiovasculare, infarct și accident vascular cerebral. Nu fumați”, a transmis medicul.
Fumatul și alcoolul, în topul factorilor de risc
Specialistul susține că efectele nocive ale fumatului sunt bine documentate și că renunțarea la acest obicei reprezintă una dintre cele mai importante decizii pentru protejarea sănătății.
Pe locul al doilea în clasamentul său se află alcoolul. Medicul nu și-a ascuns poziția fermă nici în privința consumului de băuturi alcoolice, despre care spune că afectează întregul organism.
„Îmi pare rău să vă spun, dar este toxic. Toxic pentru fiecare celulă din corp. Fiecare își alege propriul drum”, a explicat acesta.

Mesajul său a stârnit numeroase reacții în mediul online, în special prin modul direct în care a abordat subiecte considerate sensibile de mulți consumatori.
De ce numește băuturile răcoritoare „lichidele morții”
Pe locul al treilea în lista sa se regăsesc băuturile răcoritoare îndulcite, pe care medicul le-a descris într-un mod care a atras imediat atenția publicului.
„Moarte lichidă. Pur și simplu nu le consumați. Punct”, a afirmat specialistul, relatează protv.ro.
Ulterior, într-un interviu acordat emisiunii Today, acesta a explicat că formularea dură a fost folosită intenționat pentru a evidenția pericolele consumului excesiv de zahăr.
„Băuturile răcoritoare sunt o problemă majoră în societatea noastră, mai ales din cauza caloriilor și a zahărului, pe care oamenii le consumă fără să-și dea seama”, a precizat medicul.

Potrivit acestuia, multe persoane subestimează cantitatea de zahăr pe care o consumă zilnic prin intermediul băuturilor carbogazoase și al altor produse similare, ceea ce poate contribui în timp la apariția unor probleme de sănătate. Specialistul recomandă limitarea consumului acestor produse și adoptarea unor obiceiuri alimentare mai echilibrate.


