08.07.2024
Alimente esențiale pentru o detoxifiere eficientă a organismului! Sfaturi de la nutriționista Irina Aniri - VIDEO

În contextul unei vieți moderne agitate și expuse la diverși factori ce ne afectează sistemul digestiv, detoxifierea devine o componentă esențială pentru menținerea sănătății. Specialiștii în sănătate atrag atenția asupra importanței acestui proces în eliminarea toxinelor acumulate în organism, promovând astfel starea de bine și vitalitatea.

Fiind invitată în cadrul emisiunii iSănătate, nutriționista Irina Aniri a explicat ce produse alimentare trebuie să consume fiecare dintre noi atunci când își pune drept scop să-și elimine toxinele din organism.

„Vreau să-mi spui care ar fi acele produse alimentare pe care noi ar fi bine să le introducem zilnic în perioada în care vrem să ne detoxifiem cumva organismul în mod special? E clar că trebuie să excludem fast-food-ul, zahărul, tot ce înseamnă alimente procesate, alcool. Asta e clar, oamenii știu care sunt produsele nocive. Și totuși ar fi bine să includem mai multe produse care ne ajută, ajută ficatul nostru. Care ar fi acestea?”, a întrebat Vlada Mardari, prezentatoarea emisiunii de la PRO TV, iSănătate.

Horoscop 8 iulie 2024. Nativii care vor redescoperi bucuria vieţii şi sunt pregătiţi de o nouă iubire

Nutriționista Irina Aniri a menționat că în cazul procesului de detoxifiere putem introduce în regimul nostru alimentar atât fibrele, cât și proteinele, lipidele și carbohidrații. „Cel mai ușor ce noi trebuie să facem este să ușurăm tractul digestiv. El trebuie să se odihnească și totodată să se curețe. Folosim acele alimente care au fibre, care au sorbente, ca inulina. De asemenea, mie îmi plac foarte mult produsele fără gluten, ele descarcă foarte bine intestinul. Dacă observați, în ultimul timp foarte multă lume are intoleranță la gluten. Eu recomand să se folosească orezul, dar cel integral. Putem adăuga și unt. Totodată recomand hrișca, quinoa, meiul. Am putea folosi și lintea, mazărea, fasolea, dar eu nu recomand în cazul detoxifierilor”, a spus specialista.

Aniri recomandă ca atunci când optăm pentru o cură de detoxifiere să preparăm mâncarea doar la aburi sau să o fierbem: „Folosim cărniță, dar cărniță ușoară și de dorit este să fie măcinată, spre exemplu în pârjoale. De asemenea, alegem peștele la aburi. Toată mâncarea trebuie să fie gătită la aburi, ori fiartă. Nici coaptă, nici friptă la grătar”.

A murit Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”: „I-a inspirat pe toţi cei din jurul său”

„Dacă facem 4-5 zile pe lună este perfect. Pielea se luminează, se curăță de coșuri, burtica devine plată, noi devenim mult mai energici. Suntem și mai fericiți pentru că de intestinul nostru depinde câtă serotonină se formează în organism”, a mai notat Irina Aniri, nutriționistă.

Articole din aceeasi categorie