Dupa ce in luna ianuarie a fost acuzat de mai multe femei de abuz emotional si fizic, saptamana trecuta el a fost pus la zid de o noua tanara, care este chiar fosta lui amanta! Aceasta a afirmat ca Armie Hammer a violat-o in urma cu patru ani aproximativ patru ore, timp in care actorul a fost foarte violent si a izbit-o cu capul de perete.

Tanara, care s-a recomandat ca Effie, a dezvaluit ca a fost amanta lui Armie Hammer pe vremea cand acesta era casatorit cu Elizabeth Chambers. Acum in varsta de 24 de ani, ea a vorbit in cadrul unei conferinte online despre abuzurile la care a fost supusa.

„Pe 24 aprilie 2017, Armie Hammer m-a violat violent patru ore in Los Angeles, timp in care el mi-a izbit capul de perete, facandu-mi vinatai pe fata. De asemenea, el a comis si alte acte de violenta impotriva mea, pentru care nu mi-am dat acordul”, a spus Effie, care a fost completata de avocata ei, Gloria Allred, care a afirmat ca femeia a depus plangere la politie.

„Armie Hammer este numit suspect intr-o presupusa ancheta privind agresiune sexuala, care a fost deschisa pe 3 februarie 2021”, au afirmat oamenii legii pentru presa din SUA.
Desi actorul a afirmat ca nu va raspunde acestor acuzatii, avocatul lui Armie Hammer a avut o reactie: „Clientul meu submineaza si infirma acuzatiile sale scandaloase. Inca din prima zi, domnul Hammer a sustinut ca toate interactiunile sale cu Effie si cu toti ceilalti parteneri sexuali ai sai au fost complet consensuale, discutate si convenite in prealabil si reciproc participative”. Avocatul Andrew Brettler a mai adaugat ca acuzatoarea i-a trimis lui Armie Hammer mai multe mesaje grafice prin care detalia dorintele ei sexuale.

Sursa foto: Profimedia Images

