Jennifer a schimbat in total patru costumatii in timpul concertului, iar una dintre ele, formata dintr-o bustiera si o pereche de pantaloni lejeri, de tip trening, i-a lasat abdomenul la vedere. Daca pana acum fanii au fost obisnuiti sa vada un abdomen super tonifiat si plat, miscarile energice ale superstarului pop i-au lasat la vedere pielea usor flescaita.
Chiar daca diva latino nu mai este in aceeasi forma fizica de invidiat in care era acum 10 ani, pentru o femeie de 43 de ani, care a mai nascut si 2 copii, trebuie sa recunoastem ca arata excelent! Restul costumelor de scena ale cantaretei au fost la fel de sexy, desi nu i-au mai lasat abdomenul la vedere, ci au pus accentul pe faimosul ei posterior si pe soldurile ei voluptoase.
Jennifer a deschis concertul intr-un body acoperit cu cristale, cu pernite de umeri metalice si o centura asortata. Starul pop si-a completat look-ul cu o pereche de ciorapi de tip plasa si o pereche de ghetute negre, sexy, acoperite cu cristale Swarovski. Cantareata si-a mai schimbat tinuta de 2 ori, prima data intr-un body rosu cu franjuri si a doua oara intr-unul nude, acoperit de cristale Swarovski.


