Răspunsul lui a venit într-o atmosferă mai relaxată, în cadrul unei cumătrii, la care acesta a fost invitat să cânte și după ce unul dintre invitați l-a întrebat direct dacă acesta și-a mărit buzele.
„Bună seara, eu am ajuns la muncă, în această seară cânt la o cumătrie. Cineva dintre invitați m-a văzut și s-a apropiat, s-a salutat și mă întreabă: „Patric, tu ce, chiar ți-ai făcut buzele?”. Dragilor, nu credeți chiar tot ce vedeți pe internet, când citiți articolele, citiți foarte atent, jurnaliștii sunt tare șmecheri. Nu mi-am făcut buzele, mi-am îndreptat doar ridurile, pentru că trebuie, asta este, dar buze, chestii, nu îmi fac eu, Doamne ferește, eu mă tem de ace”.
Amintim că aceste speculații cu privire la o procedură de mărire a buzelor au venit din partea internauților, după ce interpretul a postat câteva poze în care erau vizibile anumite schimbări, iar ceea ce i-a făcut pe internauți și mai bănuitori a fost faptul că Patric a postat o poză alături de Fadel Abu Kheir, medic cosmetolog, dar și specialist în augmentarea buzelor.

Patric Hanganu este un interpret din Republica Moldova. A început să cânte la vârsta de 18 ani. Primele piese le-a intepretat în pasajele subterane din Chişinău.


