Emmanuel Macron, ignorat de Brigitte Macron
În timp ce coborau din avion, președintele i-a oferit un gest de sprijin soției sale, întinzând mâna pentru a o ajuta pe trepte. Totuși, Brigitte Macron a preferat să se sprijine de balustradă, trecând peste gestul soțului său. Reacția lui Emmanuel Macron a fost vizibilă, și-a retras mâna și a continuat cu o ușoară jenă, înainte de a saluta-o pe Kate Middleton cu un gest de reverență, fără contact fizic, potrivit relatărilor presei britanice.

Ulterior, cei doi au fost surprinși în mașina oficială, păstrând o anumită distanță, iar Brigitte părea absorbită de telefonul său mobil.
Acest episod vine la câteva luni după un alt moment comentat în spațiul public, când Brigitte Macron a fost filmată împingându-l în glumă pe soțul ei în timpul unei deplasări în Vietnam, gest pe care Emmanuel Macron l-a descris drept o simplă joacă, deși a stârnit controverse în Franța.
Vizita oficială a debutat marți, când Prințul și Prințesa de Wales i-au însoțit pe soții Macron într-o călătorie spre Castelul Windsor, unde aceștia au fost primiți de Regele Charles și Regina Camilla.


Horoscop 10 iulie 2025, cu Neti Sandu. Luna Plină aduce schimbări și oportunități
La întâlnirea de la castel, Regina și Prima Doamnă a Franței au fost surprinse încălcând protocolul regală, cele două s-au salutat cu câte un sărut pe obraz, semn al familiarității cultivate în ultimii ani. Ulterior, ele au fost văzute conversând relaxat, iar un moment jucăuș în care Camilla a mimat călăria a stârnit râsul lui Brigitte Macron.
Vizita oficială are loc pe fondul unei dinamici pozitive în relațiile franco-britanice, după o perioadă tensionată în urma Brexitului. În prima zi, Emmanuel Macron a ținut un discurs în Parlamentul britanic, un privilegiu rar acordat liderilor străini. Miercuri, el urmează să se întâlnească cu premierul Keir Starmer la Downing Street, iar joi va avea loc un summit bilateral, cu accent pe cooperarea în domeniul apărării și al tehnologiei, în special inteligența artificială.
SURSA FOTO: GOOGLE