Nu a povestit exact ce s-a întâmplat, Camelia Ursu a vorbit despre diferența dintre mesajele transmise prin muzica populară și comportamentul unor artiști în culise.
„Cântăm despre omenie, dușmănie, răutate, invidie, suflete bune și Dumnezeu, iar când coborâm de pe scene și de la evenimente, se ajunge să se vorbească unul despre celălalt în absență”, a scris interpreta.
Potrivit artistei, criticile vizează aproape totul: cum s-a îmbrăcat un coleg, cum a cântat, cum a vorbit, cum s-a prezentat, dar și fiecare vers sau notă interpretată.
Camelia Ursu spune că nu pretinde că este perfectă și își asumă faptul că poate greși. Artista recunoaște că își analizează uneori foarte mult propriile apariții și se întreabă dacă ar fi putut face lucrurile mai bine.
„Eu sunt om! Prima dată trăiesc pe acest pământ! Eu învăț și dacă greșesc, tot învăț din ale mele greșeli! Uneori stau noaptea și mă gândesc că n-am cântat cel mai bine, n-am avut cea mai corectă postură, n-am vorbit cel mai coerent, nu m-am îmbrăcat cel mai bine”, a spus interpreta.
„Îndrăznesc pentru că am muncit”
Camelia Ursu a vorbit și despre schimbările prin care a trecut în ultimii ani. Interpreta susține că, înainte de a fi cunoscută de un public mai larg, a investit timp în propria dezvoltare.
„Pentru toți anii în care nimeni nu a știut de mine și existența mea, eu nu am stat. Eu am învățat, eu am muncit la mine și la capacitățile mele intelectuale. De asta, acum, îndrăznesc”, a punctat Camelia.
Despre identitatea artistică
Camelia Ursu a vorbit și despre situațiile în care artiștii se acuză reciproc că s-ar copia pentru că au aceeași coafură, poartă încălțăminte asemănătoare sau aleg elemente similare din portul tradițional.
Pentru interpretă, identitatea artistică nu se rezumă la un obiect vestimentar, o coafură sau un accesoriu.
„Niciodată n-am avut o problemă să fie o inspirație pentru cine, niciodată n-am avut o problemă să-mi cânt melodiile cineva. Pentru că eu sunt eu, și nici nu mă bucur de viața mea, de sufletul meu, bunătatea și poate naivitatea mea”.
„Ai grijă ce spui și cui spui”
Camelia Ursu spune că, deși recunoaște că și ea judecă sau critică uneori, nu obișnuiește să discute despre colegi cu alte persoane din mediul profesional.
„Noi toți judecăm, criticăm și eu o fac, dar ai grijă ce spui și cui spui. Pereții au urechi, oamenii sunt cu limbă lungă”, a transmis aceasta.
Interpreta spune că nu simte nevoia să aibă foarte mulți oameni în jurul său.
„Cum am avut-o pe mamă, o soră, un iubit și două prietene, probabil că nu am nevoie de niciun alt tovarăș să-mi fac viața frumoasă. Eu ofer respect oriunde mă duc, e suficient. Mai mult de atât, eu nu pot oferi”, a afirmat ea.
Cine este Ursu Camelia
Camelia Ursu este o interpretă din Republica Moldova. Tânăra are peste 31 de mii de urmăritori pe pagina sa de Instagram, acolo unde este foarte activă și împărtășește cu aceștia momente din viața de zi cu zi.


