08 iulie 2026, 10:40

Din ce își câștigă venitul? Cristian Cebotari a rupt tăcerea și a reacționat la curiozitățile fanilor - VIDEO

Cristian Cebotari
Instagram/ Cristian Cebotari

Cristian Cebotari a decis să pună punct curiozităților legate de situația sa financiară. Într-un moment de maximă sinceritate pe rețelele de socializare, influencerul a răspuns unei întrebări directe din partea unui urmăritor: „De unde îți câștigi venitul? Dacă nu e secret”. Răspunsul lui Cristian nu a întârziat să apară, fiind unul direct și fără ocolișuri.

Cebotari a recunoscut că preferă ca viața sa financiară să rămână un mister pentru public.

„Trebuie să trăiești așa ca toți să se întrebe: de unde acesta are bani?”, a glumit el.

De ce refuză să vorbească despre bani în public?

Cristian a declarat ferm că veniturile, profiturile și sumele exacte sunt subiecte tabu pentru el, refuzând să le discute în podcasturi sau interviuri. Singura excepție de la regulă ar putea fi, cel mult, o discuție generală despre oportunități de business.

„Eu de bani nu vorbesc la niciun podcast, niciun interviu, mă scuzați. Nu-mi place să vorbesc de bani, de venituri, și profituri... O investiție, da, s-ar putea, dar despre cât câștigi, nu”, a punctat el.

Relațiile bazate pe materialism?

Pentru a demonstra că banii nu reprezintă o prioritate în definirea valorii unei persoane, Cristian a oferit un exemplu extrem de personal: nu știe și nici nu vrea să știe câți bani câștigă cei mai apropiați prieteni ai săi.

„Eu nu știu cât fac cei mai apropiați prieteni ai mei. Eu nu știu câți bani fac ei, pentru că nu mă interesează, nici nu vreau să știu. Eu am o relație cu ei construită nu pe bază de materialism. La mine, la baza prieteniei stă cu totul altceva”, a menționat Cebotari.

Cine este Cristian Cebotari 

Cristian Cebotari este unul dintre cei mai cunoscuți influenceri din Republica Moldova, cu o comunitate de peste 296 de mii de abonați pe Instagram. A fost căsătorit cu influencerița Katy Black, iar împreună au patru copii.

Cristian Cebotari