Fizioterapeutul turc de la Acibadem, intrat in vizorul presei in urma relatiei cu Andreea Marin, a raspuns intrebarilor adpm.ro despre inceputurile lui in sfera medicinei, despre cum a cunoscut-o pe Andreea Marin, ce ii leaga si ce impresie are despre Romania, tara pe care o viziteaza acum din ce in ce mai des si unde are inchiriat un apartament.
Iata cateva raspunsuri:
"Ce te face sa o admiri pe Andreea?
Cand am vazut-o intrand in spital cu fetita ei, am observat-o de la distanta ca mama si trebuie sa spun ca m-a impresionat caldura acestei relatii. In familiile noastre acest sentiment este unul foarte profund, important.
Apoi, am cunoscut-o si in relatia cu pacientii romani pe care ii insotea la Acibadem sa se asigure ca vor fi bine pana la capat si am inteles ca avem acelasi mod de a vedea lucrurile si aceeasi dorinta de a ajuta oamenii, pornita din suflet. Practic, relatia noastra de astazi are ca radacina aceasta potrivire, felul in care vedem viata si rostul nostru este similar.
Te-ai gandit sa te muti in Romania?
Deja locuiesc partial si la Bucuresti, unde am inchiriat un apartament. Cum v-am spus, am pacienti romani si lucrez si voluntar intr-un proiect umanitar aici. De asemenea, luni, 1 iulie, este o zi importanta pentru reprezentanta Acibadem la Bucuresti si voi merge la sediu, pentru ca profesorul doctor Aydin Yuceturk, o personalitate marcanta, medicul care a operat-o pe campioana olimpica Andreea Raducan, va veni aici pentru a vedea starea pacientilor romani operati la Istanbul. Domnia sa este specialist in ortopedie si microchirurgia mainii.
Ti-ai facut prieteni aici?
Da, deja ma simt ca acasa, cum iti spuneam, am destul de multi prieteni cu care impartasesc pasiuni, avem acelasi tip de umor, ne simtim bine impreuna, pur si simplu. Cand sunt la Istanbul mi-e dor de prietenii de aici, sincer, simt nevoia sa ma intorc cat de curand posibil.
Cum ai intalnit-o pentru prima data pe Andreea Marin?
Am cunoscut-o ca pacienta, avand probleme serioase la coloana. O perioada destul de lunga dupa reabilitarea ei nu ne-am mai vazut, dar la inceputul acestui an ne-am reintalnit. Am avut mai mult timp sa stam de vorba si sa ne cunoastem."


