Întrebată despre disputa dintre Iuliana Beregoi și Andreea Bostanica, Olga a spus că îi pare rău să vadă astfel de conflicte în spațiul public și crede că la baza lor stă lipsa inteligenței emoționale.
„Chiar îmi pare tare rău. Eu aș recomanda ca această generație să citească un pic despre inteligența emoțională. Mie îmi pare tare rău ce se întâmplă în cazul dat. Adică aici e fix lipsă de inteligență emoțională”.
Potrivit acesteia, oamenii maturi ar trebui să poată discuta și rezolva neînțelegerile fără a transforma conflictul într-un spectacol public.
„Unii oameni se hrănesc din reacții”
Olga Țapordei este de părere că reacțiile publice nu fac decât să alimenteze conflictele.
„Dacă eu ți-aș spune acum că părul tău este verde, tu cum ai reacționa? Pentru că nu este verde, nu ai avea nicio reacție”.
În opinia sa, același principiu se aplică și în cazul afirmațiilor false care circulă în mediul online.
„Dacă tu știi că nu este un adevăr ceea ce se vehiculează despre tine, nu trebuie să ieși să dai o reacție. Oamenii de la asta se hrănesc. Se hrănesc cu reacția, cu faptul că te-a durut”.
În locul schimburilor de replici din mediul online, Olga consideră că situațiile care implică defăimare ar trebui rezolvate prin mijloace legale.
„Dacă este vorba despre defăimare sau despre alte lucruri de acest gen, există căi legale prin care pot fi soluționate”.
Olga nu este de partea nimănui
Întrebată dacă susține una dintre cele două părți implicate în conflict, Olga Țapordei a răspuns că nu are suficiente informații pentru a face acest lucru.
„Nu am suficientă informație ca să fiu într-o tabără anume. Eu vorbesc la general și este valabil pentru orice conflict de genul acesta”.

Cine este Olga Țăpordei
Olga Țăpordei este prima femeie din Republica Moldova care a cucerit muntele Everest și Muntele McKinley (Denali) și care a finalizat programul „Seven Summits”. De asemenea, este expertă în personal branding și are o comunitate de peste 122 mii de urmăritori pe Instagram. În trecut, a fost și prezentatoarea emisiunii „O Seară Perfectă”.


