Dansatorul moldovean Marcel Ababii, stabilit la Moscova de 6 ani, a intrat în gura presei din Rusia după ce a mers în vacanţă alături de balerina Anastasia Volochkova, iar mulţi au presupus că este noul iubit al artistei. „Speculații au fost foarte multe, într-adevăr. S-au făcut diferite investigații precum că suntem iubiți. Cu părere de bine sau de rău, nu știu. Nu suntem iubiți. Suntem prieteni, parteneri de scenă. Eu sunt mereu oaspete în casa ei, noi mereu ne întâlnim. În etapa actuală suntem prieteni foarte buni și parteneri de scenă”, a spus Marcel Ababii, dansator.
Vacanţa comună în Maldive a fost mai mult pe placul balerinei decât al partenerului ei. „A fost foarte bine, dar, nu știu, Maldive nu este pentru mine. Eu cred că acolo trebuie de mers după o vârstă. Pentru tineret nu este foarte multă distracție. Plajă, nisip, atât”, a recunoscut Marcel.
Au devenit foarte apropiaţi chiar dacă colaborează doar de 6 luni. „În viața ei a călătorit deja foarte mult și a dansat pe cele mai mari scene ale lumii. Acum, toate show-urile pe care le organizează ea, sunt în regiunea Moscovei. Este o colaborare frumoasă. Pentru un artist de balet este o mândrie că poate să danseze alături de Anastasia”, a explicat dansatorul.
A absolvit Colegiul Naţional de Coregrafie, a dansat în ansamblul Joc, iar la Moscova a ajuns în 2019 pentru a-şi construi o carieră acolo. La scurt timp a ajuns să danseze într-un teatru de dansuri populare: „Aici sunt examene de probă. Din prima audiție m-au luat la teatru și așa a început drumul la Moscova... Aici sunt foarte mulți producători chiar și pentru dansatori, nu doar pentru interpreți. Ea (Anastasia) avea nevoie de un băiat cu care să danseze în show. Producătorul meu i-a făcut legătura cu mine prin WhatAapp. Ne-am sunat, am discutat, ne-am văzut la câteva repetiții și am înțeles că putem să lucrăm împreună”.
„Pe lângă dans, fac și muzică. Este și aceasta o pasiune de când eram mic. Se primește, totul merge spre bine. Deja sunt și roade. La Moscova dansez și cânt. Am o viață foarte încărcată”, a mai spus Marcel Ababii.
SURSA FOTO/VIDEO: INSTAGRAM/marcel__music; volochkova_art