Maria Acbas, care este fosta profesoara din orasul Comrat a deschis o fabrica de lactate si o ferma de vaci care alimenteaza mai tot raionul cu produse. Ca o adevarata doamna de fier, Maria Acbas reuseste sa gestioneze o cifra de afacere uluitoare – 25 de milioane de lei anual.

O ferma la care ar visa fiecare gospodar din tara, o fabrica ce functioneaza in regim non-stop si o cifra de afaceri impunatoare – toate acestea au fost puse pe roate de mainile fine ale unei femei. Maria Acbas nu a preluat afacerea, ci a construit-o din temelii.

Povestea ei e ca si a Cenusaresei. S-a nascut la tara, intr-o familie modesta. A fost invatatoare la o scoala din oras, apoi secretara intr-o companie internationala. Iar la un moment dat, foarte hotarata, si-a spus ca e timpul sa lucreze pentru sine.

Aici a inceput totul. Impreuna cu un asociat, a luat imprumuturi de la o banca si a cumparat fabrica de lactate din Comrat, care nu mai functiona de multi ani. A scos tot ce era putred acolo - de la utilajul de tip sovietic pana la ferestrele ruginite si a renovat o parte din fabrica. Iar ca aiba totul sub control la orice ora, si-a facut o casa chiar langa intreprindere.

Plina de vointa si entuziasm, Maria Acbas a reusit in scurt timp sa transforme o ruina intr-o intreprindere de tip european. Treptat, afacerea s-a extins. Acum a ajuns sa livreze lactate in tot raionul Comrat si chiar in alte localitati. Ulterior, femeia a cumparat si o ferma de vaci, situata la 25 de kilometri de Comrat. Nu poarta pantofi cu tocuri aici, dar nici nu incalta galosi.

Pentru ca laptele sa fie de o calitate mai inalta, vacile au fost aduse tocmai din Olanda. Toate aveau pasapoarte si nume. Si unde e mana de femeie, acolo e si ordine. Aici, totul e pus la punct, asa ca ferma seamana mai mult cu o zona de agrement pentru vaci.



In viata de zi cu zi, lucrurile nu sunt chiar roz. Maria este vaduva, sotul sau a murit intr-un accident acum 18 ani, iar ea nu s-a mai recasatorit, crescandu-si feciorul de una singura. Iata de ce la munca isi uita amarul. Angajatii spun ca n-au vazut-o trista niciodata si ca are o vorba buna pentru fiecare. Toata lumea o apreciaza.

Viseaza sa-si extinda ferma si fabrica de lapte. Si nu vrea sa se opreasca aici. Viseaza sa lanseze o linie de produse ecologic pure, de o calitate superioara. Tocmai de asta munceste continuu.