15 ianuarie 2025, 15:13

Se împlinesc 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu! TOP 5 lucruri pe care nu le știai despre poet

Se împlinesc 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu! TOP 5 lucruri pe care nu le știai despre poet

Mihai Eminescu, născut la 15 ianuarie 1850, este considerat cel mai mare poet român al tuturor timpurilor. Pe lângă poemele sale, multe lucruri despre Eminescu sunt mai puțin cunoscute. Iată mai jos 15 lucruri neștiute despre el.

Care a fost ultima poezie scrisă de Mihai Eminescu

Luceafărul poeziei românești a scris poeme până în ultimele clipe ale vieţii. În ciuda gravelor sale probleme de sănătate, Mihai Eminescu a scris versuri până în momentul morţii. Când a fost dus la autopsie, halatul ponosit în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul dintre buzunare se afla un carneţel pe care poetul scrisese ultimele sale poezii: „Viaţa” și „Stele în cer”.

Ce a spus Mihai Eminescu înainte să moară

Pe 15 iunie 1889, la 4:00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mintale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti. Moartea sa nu a fost pe măsura creaţiei. El a murit într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în „celula” sa din unitatea spitalicească. Cu câteva minute înainte de a trece la cele sfinte, Eminescu a vrut doar un pahar cu lapte şi empatie. Cu ultimele sale puteri, Mihai Eminescu a murmurat medicului de gardă care-i băga prin vizeta ușii paharul cu lapte: „Sunt năruit”. Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Eminescu, după care s-a întins pe pat şi a trecut în lumea celor drepți.

Filmul „Cufărul lui Eminescu” - prezentat de ziua marelui poet la Academia de Științe a Moldovei. Cristian Radu Nema, regizor: „Lucrurile se întâmplă acolo unde trebuie, când trebuie, cu cine trebuie” - VIDEO

Muza din spatele poeziei „Pe lângă plopii fără soţ”

În vremea în care Eminescu a scris poezia „Pe lângă plopii fără soţ”, era îndrăgostit de Cleopatra Leca Poenaru, fiica pictorului Constantin Lecca şi verișoara lui Caragiale. Prietenă cu Maiorescu, ea venea adesea pe strada Mercur nr. 1, unde se ţineau seratele literare. Acolo a cunoscut-o Eminescu şi s-a îndrăgostit de ea. Cleopatra avea casă pe strada Cometa, nr. 16, o stradă cu plopi, pe care Eminescu i-a numărat şi a observat că îi da un număr fără soţ.

A urât matematica

Mihai Eminescu nu a suportat niciodată matematica, fiind o materie cu care nu se împăca deloc. „N-ajunsesem nici la vârsta de douăzeci de ani să ştiu tabla pitagoreică, tocmai pentru că nu se pusese în joc judecata, ci memoria! Şi, deşi aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăţa deloc pe de rost, întrucât îmi intrase în cap ideea că matematicile sunt ştiințele cele mai grele de pe faţa pământului”, se menţionează în „Viaţa lui Mihai Eminescu”, de George Călinescu.

Versurile lui Mihai Eminescu în câteva melodii cunoscute - VIDEO

Câte limbi știa Mihai Eminescu

Fire erudită, Mihai Eminescu a fost profesor de germană între 1874-1875 la Institutul Academic din Iași. Pe lângă germană, Eminescu știa limbile: latină, greacă, italiană, franceză, turcă, spaniolă, albaneză și sârbă.

SURSA FOTO: GOOGLE

Advertorial