03 august 2026, 14:26

Nu ai nevoie de haine scumpe ca să pari elegant. Combinațiile de culori care fac diferența, recomandate de stilista Andreea-Nicoleta Gumeniuc - FOTO

 Andreea-Nicoleta Gumeniuc
Instagram/ Andreea-Nicoleta Gumeniuc

Nu ai nevoie de haine de designer pentru a avea o apariție elegantă. De cele mai multe ori, secretul unei ținute care inspiră rafinament stă în alegerea culorilor. De la clasicul alb-negru până la combinații sofisticate precum bordo cu gri sau ivory cu navy, asocierile cromatice pot schimba complet imaginea unei persoane. Stilista Andreea-Nicoleta Gumeniuc explică ce combinații nu se demodează niciodată, cum alegi nuanțele potrivite în funcție de subtonul pielii și care este regula simplă ce poate transforma orice ținută într-una cu aspect luxos.

„De foarte multe ori merg pe stradă și observ oameni îmbrăcați în piese care, cel mai probabil, nu sunt de designer. Totuși, felul în care și-au combinat culorile transformă complet ținuta. Exact acesta este detaliul care îi face să pară eleganți și sofisticați”, a explicat stilista.

Bordo și gri - eleganță cu influențe pariziene

Printre combinațiile cromatice preferate de Andreea-Nicoleta Gumeniuc se numără bordo și gri, două nuanțe care creează un contrast sofisticat și conferă ținutelor un aspect rafinat.

„Este una dintre acele combinații pe care mi le imaginez plimbându-se pe străzile Parisului, printre clădirile elegante și atmosfera aceea atemporală”.

Poza de referință
Poza de referință/ Pinterest

Alb și negru - un clasic care nu se demodează

Deși este poate cea mai cunoscută combinație cromatică, albul și negrul continuă să fie un reper al eleganței.

Potrivit stilistei, marile case de modă demonstrează an de an că această asociere rămâne actuală.

„Dacă privim colecțiile Chanel, Saint Laurent sau The Row, observăm că albul și negrul continuă să domine podiumurile. Încă o dată ni se demonstrează că această combinație nu își pierde niciodată valoarea”.

Poza de referință
Poza de referință/ Pinterest

Ivory și navy, simbolul esteticii „old money”

Pentru cei care preferă stilul discret și sofisticat, combinația dintre ivory și navy reprezintă una dintre cele mai inspirate alegeri.

„Îmi inspiră imediat estetica old money. Sunt două nuanțe elegante, echilibrate și extrem de rafinate, care vor rămâne mereu actuale”.

Stilista recomandă celor pasionați de acest stil să urmărească aparițiile și colecțiile unor branduri precum Brunello Cucinelli, Loro Piana sau Ralph Lauren, unde aceste culori sunt prezente frecvent.

Poza de referință
Poza de referință/ Pinterest

Maroul, noul negru?

În ultimii ani, maroul a devenit tot mai prezent în modă.

„Încep să cred că devine noul negru. Este una dintre cele mai versatile culori și poate fi integrată cu ușurință atât în ținute clasice și minimaliste, cât și în combinații mai îndrăznețe”, a afirmat Gumeniuc.

Poza de referință
Poza de referință/ Pinterest

Regula temperaturii culorilor

Un principiu pe care stilista îl respectă aproape întotdeauna este păstrarea aceleiași temperaturi cromatice.

„Încerc să combin nuanțele calde cu alte nuanțe calde, iar pe cele reci cu tonuri reci. Atunci când le amestecăm fără intenție, ținuta își poate pierde armonia și acel efect elegant pe care îl urmărim”.

Pentru cei care iubesc culoarea

Persoanele care preferă ținutele îndrăznețe pot opta pentru combinații spectaculoase.

Portocaliul alături de violet regal creează un efect artistic și expresiv, în timp ce verdele combinat cu galben pastel oferă un aspect sofisticat și plin de personalitate.

Poza de referință
Poza de referință/ Pinterest

„Este o combinație care atrage privirile într-un mod foarte elegant. Ai impresia că tocmai a trecut prin fața ta cea mai stilată femeie din oraș”, spune stilista.

Poza de referință
Poza de referință/ Pinterest

Culorile potrivite în funcție de subtonul pielii

Alegerea culorilor poate fi influențată și de subtonul pielii.

Pentru persoanele cu subton cald sunt recomandate nuanțele de crem, camel, olive, ciocolatiu, teracotă și auriu, deoarece pun în valoare tenul și creează armonie.

În schimb, persoanele cu subton rece sunt avantajate de bleumarin, gri rece, alb optic, burgundy, mov prună, verde smarald și argintiu, culori care oferă luminozitate și eleganță.

Încrederea, cel mai valoros accesoriu

Andreea-Nicoleta Gumeniuc numește aceste nuanțe „motoarele garderobei”, deoarece au puterea de a transforma instant orice ținută.

„Adevărata eleganță nu înseamnă să porți cele mai scumpe haine, ci să știi să le porți pe cele pe care le ai. Înainte să ieși din casă, privește-te în oglindă și admiră-ți ținuta exact așa cum îți admiri artistul preferat pe scenă. Hainele capătă valoare în momentul în care le porți cu încredere. Iar, din punctul meu de vedere, încrederea în sine va fi întotdeauna cel mai scump accesoriu din garderobă”.

Poza de referință
Poza de referință/ Pinterest

Cine este Andreea-Nicoleta Gumeniuc

Andreea-Nicoleta Gumeniuc este un stilist vestimentar din Republica Moldova.

Citeste si : Sergiu Tataru, despre primele zile la pupitrul știrilor Pro TV: „Primul intro a fost mai greu.” Ce i se pare dificil - VIDEO