Ieri, pentru a treia oara, designerul rus si-a prezentat creatiile in capitala modei, participand la saptamana haute couture toamna-iarna 2013/2014. Ca de obicei, colectia Ulyanei este o incursiune mirifica in istoria ruseasca, cu un profund aer aristocratic de poveste decadenta.
De aceasta data, creatoarea s-a inspirat din pictura ”Ivan Tsarevich pe lupul sur” a celui mai important povestitor rus a jumatatii secolului XIX – Victor Vesnetsov. Mai mult decat atat, reproducerea celebrului tablou a fost laitmotivul intregului show, fiind folosita nu doar pentru invitatii, dar si pentru a transmite aerul de poveste pe podium.
Modelele au defilat cu ochii in lacrimi, reproducand astfel imaginea Elenei Preafrumoase, prezentata cu genele inlacrimate pe celebra pictura. Tinerele au pasit in sarafane clasice rusesti cu falduri grele, voluminoase, cu accesorii clasice de tip coroana in cap, dar si naframe. Mai mult, derivand din imaginea tarinei rusesti, Ulyana face o incursiune in istorie, completandu-si colectia cu mantouri din blana, paltoane –cape cu gulere inalte ornate cu blana, manusi cu un deget, dar si rochii romantice cu umeri bufanti, ornate cu margele si plasa, desprinse parca din Evul Mediu.
Nelipsite au fost si elementele devenite deja o semnatura a creatoarei: fustele voluminoase de tip soare, caciulile de tip casca, dar si botinele desfacute.
Fiecare colectie semnata Ulyana Sergeenko este inspirata de clasicele basme rusesti, care, dupa cum marturiseste insasi designerul, o ajutau sa evadeze intr-o lume fantastica in timpurile sovietice, cand inca invata la scoala. Acum aceasta le ofera si fanelor sale posibilitate de a se transpune intr-o lume mirifica de poveste, prin intermediul hainelor pe care le creeaza. Aceasta a confirmat, o data-n plus, motivul sau de inspiratie, cand pe finalul defileului a iesit in fata invitatilor nu doar Ulyana, ci si fiica sa Vasilisa. Cu o tunsura scurta, similara cu cea a celebrei sale mame, micuta a aparut imbracata in uniforma sovietica de scoala.


