„De când mă țin minte, am eu un gust aparte”, a recunoscut Anișoara Puică.
Interpreta a mai mărturisit că majoritatea hainelor pe care le poartă sunt realizate la comandă, într-un salon din capitală. Ea a adăugat că are întotdeauna idei clare în privința look-urilor pe care le dorește. „Acolo, la salonul unde îmi cos hainele, recunosc, sunt un pic mai pretențioasă, dar mă duc cu ideile mele fixe, precum că îmi doresc o fustă sau un sacou”, a explicat Puică.

Anișoara a spus și că, deși nu toate hainele i se potrivesc din cauza înălțimii sale, acest lucru nu o deranjează și este mulțumită de aspectul ei: „Uneori văd acele articole undeva și îmi plac anumite elemente. De obicei, mă văd în costum sau în rochie. Am o înălțime pentru care îi mulțumesc Domnului, nu mă supără, dar mie nu-mi merge orice”.

De asemenea, Anișoara Puică a notat că are o stilistă care o cunoaște deja și îi știe preferințele:„La salonul la care îmi cos hainele este un stilist foarte bun, mă cunoaște. Important să te simți tu bine în costum”.

Anișoara Puică este o interpretă din Republica Moldova care a devenit cunoscută datorită unor piese precum: „A doua tinerețe a-nceput”, „Viața mea”, „La fântână de la poartă” și altele.
SURSA FOTO: ARHIVA PRO TV; GOOGLE

