Inca de cand suntem mici, observam ca oamenii mari separa hainele atunci cand le spala pe trei categorii: colorate, cele inchise la culoare si, bineinteles, cele albe. Nu crezi ca este important felul in care speli hainele? Gresesti. Felul in care le speli, ca sa isi pastreze culoarea vie si sa nu se strice materialul, este foarte important.
Daca nu esti adeptul dusul hainelor la spalatorie, ar fi bine sa inveti din timp cum sa ai grija de hainele tale pretioase, de aceea ti-am pregatit cateva sfaturi.
In primul rand, trebuie sa ai grija de nasturi, fermoare si alte tipuri de a incheia un obiect vestimentar. Inainte de a introduce hainele in masina de spalat ai grija ca toate acestea sa fie incheiate. Astfel vei evita sa se agate reciproc sau daca ai snururi sa se incurce intre ele.
Un lucru de care ar trebui sa tii cont, hainele cu fermoare nu se impaca cu cele din materiale delicate, transparente, cum este voalul, deci ar fi bine sa nu le bagi la spalat impreuna. Asadar, impartitul hainelor pe culori nu este indeajuns mereu.
Produsele pe care le folosesti sunt foarte importante, in special balsamul. In prezent, vei gasi pe piata tot ce ai nevoie pentru diferite tipuri de materiale, dar si pentru culori diferite. Daca iti doresti ca, de exemplu, hainele negre sa ramana acea nuanta de negru puternic, nu uita de un balsam pentru aceasta non-culoare. In plus, balsamul ofera un miros proaspat un timp indelungat.
Hainele din materiale delicate, pot fi rochii sau chiar lenjerie, sunt sensibile la forta masinii de spalat, de aceea este recomandat sa le introduci mai intai intr-un sac special (sau chiar intr-o fata de perna alba).
Cu toate ca multi sunt de parere ca spalatul hainelor pe dos este un mit, ar trebui totusi sa il iei in considerare. Daca iti doresti sa pastrezi culoarea blugilor sau a hainelor negre acesta este primul pas, iar apoi produsele de spalat. De altfel, acest sfat este recomandat si hainelor care au aplicatii pretioase.
Majoritatea oamenilor isi pastreaza hainele in dulap, insa daca nu sunt purtate cel putin o data la doua saptamani, ele au un miros ciudat, chiar imbacsit. Poti inlatura acest miros punand deodorante speciale – recomandat ar fi levantica – printre haine, pe rafturile cu haine.
Ultimul lucru pe care ar trebui sa il iei in considerare: hainele care au fost o achizitie importanta ar trebui tinute in huse speciale.


