Designerii autohtoni au prezentat colecţiile pentru sezonul estival, perfecte pentru vacanţele de vară. „Este dedicată temei maritime. Am folosit foarte multe dulgi, iar culorile sunt alb, albastru și crem. Toate hainele pot fi purtate la resorturi, la mare, la odihnă. Unele dintre ele pot fi purtate și în oraș. Douăzeci și două de ținute au fost în această colecție”, a spus Georgeta Mir, designer vestimentar Georgette.
În sezonul cald este important să atragem atenţie la stofe, astfel încăt să ne simţim confortabil în zilele fierbinţi. „Țesăturile sunt in în marea majoritate și doar unele sunt bumbac. Mai avem și ceva mătase. Accesoriile sunt din paie. Colecția o puteți găsi în magazinele noastre”, a mai notat Georgeta Mir.
„Am văzut niște rochițe tare faine pe aici. Încă așa cuminte nu m-am îmbrăcat niciodată”, a explicat Tatiana Turtureanu, interpretă.
Creaţiile designerilor autohtoni au fost pe placul invitaţilor, dar şi a modelelor care au avut ocazia să probeze primele noua colecţie. „Eu sunt an de an ambasadoare a Georgette și îmi plac foarte mult colecțiile lor, deoarece este despre eleganță, feminitate. Niște stofe vaporoase”, a menționat Tatiana Tattocika, influencer.
Horoscop 6 iunie 2024. Zodia care va avea parte de o răsplată financiară
„Fiecare femeie trebuie să aibă în garderoba sa o rochie feminină, o roche vaporoasă în care să se simtă delicată, romantică. Stofele permit corpului să respire”, a spus Korina Ankin, stilist.