O ședință foto în decor de basm, la Londra
Svetlana Sainsus a împărtășit cu urmăritorii săi câteva imagini de la ședința foto și a povestit cât de ușor s-au organizat pentru această experiență. Aceasta a apreciat în mod special atmosfera creată de fotografi, care au reușit să îi facă să se simtă relaxați și în largul lor.
„Atmosfera de Crăciun se simte deja în Londra. O ședință foto de poveste într-un decor de basm. Atât de ușor a fost să ne organizăm, ador fotografii care din prima secundă te pot face să te simți liber și relaxat ca acasă. Așa ședințele foto nu sunt obositoare și îndelungate, din 2 pași și 3 mișcări am făcut o ședință foto și niște amintiri superbe de familie”, a scris Svetlana Sainsus pe Instagram.
Cum au reacționat urmăritorii
Fotografiile de familie au fost apreciate de internauți, care au lăsat numeroase comentarii și complimente.
„Wow, foarte frumos, sunteți o familie minunată, frumoasă de admirat”, „Cât de frumos”, „Exemplu pentru toți de sinceritate și bunătate și tot ce-i frumos, aveți un vibe super”, „Ce poze frumoase! Minunați!”, „Vaiii, ce frumoși sunteți!” sunt câteva dintre mesajele primite de Svetlana Sainsus.


Cum au început să apară primele indicii despre relația lor
Relația dintre Svetlana Sainsus și Gheorghe Cavcaliuc a ajuns în atenția publicului în urma mai multor indicii oferite de cei doi și de apropiații lor.
Un moment important a avut loc de Revelion, în 2025, când Gheorghe Cavcaliuc a cerut-o în căsătorie pe Svetlana Sainsus. Ulterior, ea a făcut public momentul și a dezvăluit că fetele au spus „da” cererii.
Astfel, apariția recentă a celor doi împreună, cu chipul lui Gheorghe Cavcaliuc la vedere, vine după o perioadă în care Svetlana a preferat să păstreze discreția în privința relației.
La sfârșitul anului 2023 au apărut și primele informații publice potrivit cărora Gheorghe Cavcaliuc ar fi tatăl Liei, fiica Svetlanei Sainsus. Unul dintre indiciile care au atras atenția a venit din partea mamei lui Gheorghe, Parascovia Cavcaliuc.
În luna noiembrie, Svetlana publicase pe Facebook mai multe fotografii cu fiica sa. Printre comentariile internauților s-a regăsit și cel al Parascoviei Cavcaliuc, care a scris: „Bravo, bravo, succes principesa lu Bunica”.
Un alt detaliu care a stârnit atunci curiozitatea urmăritorilor a fost tatuajul cu litera „G” pe care Svetlana Sainsus și l-a făcut pe mână. Ea a recunoscut pe rețelele de socializare că tatuajul este dedicat iubitului ei.
Ulterior, Svetlana a continuat să publice fotografii în compania tatălui Liei, însă a evitat să-i arate chipul, preferând să îl ascundă în imaginile postate online.
Cine este Svetlana Sainsus
Svetlana Sainsus este co-fondatoarea caritate.md. Aceasta este foarte activă pe pagina sa de Instagram unde are peste 350 de mii de urmăritori și este mama a doi copii, o fetiță pe nume Lia și un băiat, Maxim-Cristian.


