Fiind invitată în cadrul podcastului Oanei Andoni, într-un nou episod „Cafea cu visuri”, Cleopatra a evidențiat faptul că s-a căsătorit la 18 ani.
Întrebată de către gazda podastului dacă a simțiti vreun soi de regret pentru că a făcut acest pas prea devreme, Ceo a răspuns: „Nu regret nici măcar o secundă, dar nici nu cred că e vorba de regret”.
„El a venit să mă ceară de soție de ziua mea, la 18 ani, el avea 23. Atunci am simțit eu că vreau să spun „Da”. Am făcut nunta și el mi-a spus că dacă nu se însoară cu mine, nu o mai face niciodată. Eu am simțit același lucru și am zis că vârsta nu mai contează. Fie că o făcem atunci sau peste câțiva ani. Știam că o să rămânem împreună și știam că facem acest pas pentru noi. Așa ne-am putat bucura de febra momentului”, a continuat interpreta.

Stratan a auzit mai multe păreri potrivit cărora era mult prea devreme să se căsătorească la doar 18 ani. I s-a spus, de asemenea, că relația ei nu va dura și că, peste câțiva ani, există riscul să ajungă la divorț:
„Au fost câteva guri care au spus că este prea devreme la 18 ani. Amuzant a fost atunci când s-a aflat că m-am căsătorit la 18 ani pentru că, problema cu vârstă a fost la mine, nu la el. Mulți spuneau că o să dureze doar câțiva ani și o s-o terminăm. Au trecut deja 4 și este totul bine”.

Jenika Guțu îi dedică noua sa piesă fostului soț? „Și mă doare să știu că ai pe altcineva” - VIDEO
Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au căsătorit în 2021 și formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz.

Cleopatra Stratan este o interpretă născută în Republica Moldova. Este fiica cântărețului Pavel Stratan. Pe cel de-al treilea album al lui Pavel Stratan s-a auzit prima oară vocea Cleopatrei Stratan. A urcat pe scenă pentru prima dată în toamna anului 2005.

Sursa Foto: Instagram

