Într-o perioadă în care fiecare membru al familiei trăiește într-un ritm diferit, ideea de „ritual de familie” este tot mai des discutată ca o soluție pentru apropiere și conexiune. Cina luată împreună, serile fără telefoane, ieșirile de duminică sau vacanțele planificate anual sunt văzute, de multe ori, ca elemente esențiale pentru consolidarea relațiilor dintre părinți și copii.
„Acum 10 ani aș fi spus că trebuie...” Mărturisirea sinceră a Irinei Parvan
Psihologul și psihoterapeutul Irina Parvan a adus însă o perspectivă diferită asupra acestui subiect. În opinia sa, relațiile sănătoase nu se construiesc prin reguli impuse, ci prin autenticitate, flexibilitate și dorință sinceră de a fi împreună.
„Acum 10 ani aș fi spus că trebuie să implementăm reguli și ritualuri în familie, dar astăzi nu prea mai sunt adeptă a acestor reguli”, a spus specialista.
Potrivit Irinei Parvan, chiar și termenul „regulă” poate crea presiune într-un spațiu care ar trebui să fie natural și emoțional sigur. Ea explică faptul că regulile sunt, în esență, mecanisme de control și negociere, iar atunci când sunt aplicate rigid în familie, pot transforma momentele de apropiere în obligații.
De multe ori, familiile își propun ritualuri fixe: „în fiecare duminică luăm masa împreună” sau „în fiecare seară trebuie să stăm la aceeași masă”. La început, aceste obiceiuri pot funcționa și pot aduce apropiere. Problema apare însă atunci când viața fiecărui membru începe să se schimbe.
Capcana ritualurilor fixe: Cum ajungem să le încălcăm intimitatea copiilor?
Copiii cresc, își dezvoltă propriile cercuri sociale, apar relațiile, responsabilitățile și nevoia de independență. În acel moment, ritualul poate deveni o formă subtilă de presiune emoțională.
„Eu, un piculeț, le încalc și intimitatea lor”, a spus psihoterapeutul, referindu-se la situațiile în care părinții insistă ca tradițiile familiale să fie respectate indiferent de contextul personal al copiilor.
În locul regulilor stricte, Irina Parvan propune cultivarea unei relații bazate pe atenție reală față de nevoile celuilalt. Atunci când există apropiere autentică, membrii familiei nu mai au nevoie de obligații pentru a petrece timp împreună.
„Eu știu ce îi place partenerului meu. Eu știu ce vrea copilul meu și atunci ritualul devine autentic, sincer, natural”, a notat ea.
Această perspectivă schimbă accentul de pe „trebuie” pe „vreau”. În loc să forțăm momentele de conexiune, putem crea contexte în care acestea apar firesc. Conexiunea reală nu se măsoară în reguli respectate, ci în siguranța emoțională pe care o simt membrii familiei unii lângă alții. Asta nu înseamnă că tradițiile de familie sunt inutile. Din contră, ele pot deveni foarte valoroase atunci când sunt trăite cu plăcere și libertate. Diferența este că ele nu trebuie să fie impuse, ci dorite.
