28 iulie 2026, 08:12

Portarul de la Manchester City, Gianluigi Donnarumma, s-a căsătorit cu iubita sa. Nunta a reunit nume mari din fotbal

Gianluigi Donnarumma și Isabel Haugseng Johansen
PRO TV/ Gianluigi Donnarumma și Isabel Haugseng Johansen

Gianluigi Donnarumma și Alessia Elefante și-au unit destinele în cadrul unei nunți spectaculoase organizate în regiunea Puglia, Italia. Evenimentul, care s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, a reunit nume importante din lumea fotbalului, printre invitați numărându-se și Erling Haaland, alături de partenera sa.

Gianluigi Donnarumma și Alessia Elefante s-au căsătorit după aproape un deceniu de relație

Portarul lui Manchester City, Gianluigi Donnarumma, și Alessia Elefante au spus „da” într-o ceremonie religioasă organizată sâmbătă, 25 iulie, în impresionanta Chiesa Madre di San Giorgio Martire din Locorotondo, regiunea Puglia, potrivit Oggi.

Cei doi formează un cuplu din 2016, când s-au cunoscut în orașul lor natal, Castellammare di Stabia, aflat în apropiere de Napoli. Împreună au un băiețel, Leo, născut în 2024, iar în luna mai a acestui an și-au anunțat logodna printr-o postare pe Instagram însoțită de mesajul: „Contract pe termen lung, semnat”.

Decor spectaculos și ținute semnate Dolce & Gabbana

Întreaga ceremonie a impresionat prin eleganță și atenția la detalii. Intrarea în biserică a fost decorată cu coloane impunătoare de trandafiri albi, iar scările au fost acoperite de aranjamente florale spectaculoase.

Mireasa a purtat o rochie Dolce & Gabbana, cu corset, fustă amplă și trenă lungă brodată, în timp ce Donnarumma a ales un costum al aceleiași case de modă, format din sacou alb și pantaloni închiși la culoare.

La recepție, invitații au fost întâmpinați de un cor care a interpretat mai multe melodii, inclusiv celebra piesă Forever Young. Decorul a fost completat de sfeșnice înalte, aranjamente florale suspendate, veselă din cristal și un tort alb cu șase etaje, decorat minimalist cu inițialele mirilor.

Isabel Haugseng Johansen
Isabel Haugseng Johansen/ Captură ecran

Erling Haaland, unul dintre invitații de seamă

Printre invitații care au atras atenția s-a aflat și Erling Haaland, colegul lui Donnarumma la Manchester City, însoțit de partenera sa, Isabel Haugseng Johansen.

În timpul petrecerii, atacantul norvegian a recreat celebra „Viking Row”, moment devenit viral în timpul turneului final disputat în această vară, stârnind aplauzele invitaților.

Atmosfera a fost animată și de actorii de comedie italieni Pio și Amedeo, care au glumit pe seama pletelor lui Haaland interpretând melodia „Bella bionda”. Seara a continuat cu recitaluri susținute de rapperii Sfera Ebbasta și Ozuna, scrie protv.ro.

Gianluigi Donnarumma și Isabel Haugseng Johansen
Gianluigi Donnarumma și Isabel Haugseng Johansen/ Captură ecran

Petrecerea a continuat cu un beach party exclusivist

Festivitățile nu s-au încheiat odată cu ceremonia. A doua zi, mirii au organizat un beach party exclusivist pe litoralul din Savelletri di Fasano, unde invitații s-au relaxat pe șezlonguri personalizate cu inițialele cuplului și au participat la un brunch amenajat chiar pe malul mării.

Plaja a fost transformată într-un beach club privat, cu canapele elegante și mese orientate spre mare, încheind astfel un weekend dedicat celebrării unuia dintre cele mai importante momente din viața portarului italian.

După transferul la Manchester City în vara anului trecut, în urma despărțirii de Paris Saint-Germain, Gianluigi Donnarumma traversează o perioadă excelentă atât pe plan profesional, cât și personal. După un sezon încununat de trofee, portarul italian și-a oficializat acum relația cu femeia alături de care formează un cuplu de aproape un deceniu.