
Cristina Almășan, una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut din România, cu o comunitate de peste jumătate de milion de abonați pe Instagram, s-ar fi despărțit de tatăl fiicei sale. Aceasta a postat o fotografie realizată cu ocazia zilei sale de naștere, în care apare alături doar de copilul ei. Mai mult decât atât, ea a atașat imaginii și un mesaj în care a recunoscut că trece printr-o perioadă dificilă.
Ce a postat Cristina Almășan de ziua ei
Cristina Almășan a împlinit frumoasa vârstă de 33 de ani, iar cu această ocazie a postat pe rețelele de socializare o serie de fotografii, în care face comparație între modul în care petrecea în urmă cu câțiva ani și cum a sărbătorit acum.
Vedeta a dat de înțeles că este singură, postându-se doar cu fiica sa și fără ca tatăl copilului să fie prezent în imagini.
Mai mult decât atât, ea a scris și un mesaj în care a recunoscut că trece printr-o perioadă dificilă:
„33 m-a găsit cum nu se poate mai prost… din toate punctele de vedere.
Însă am învățat că viața nu-i mereu despre distracție și zile senine, ci și despre curajul, răbdarea și puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când e greu. Despre a învăța să fii bine cu tine și să găsești bucurie în prezent chiar și în cele mai mici lucruri.
Aștept cu nerăbdare să văd ce-mi pregătești, #33. Am încredere că totul va fi bine!”, a scris Cristina Almășan, pe rețelele sociale.

Perfect asortați! Corneliu și Angela Botgros, surprinși într-un parc din capitală - FOTO

SURSA FOTO: INSTAGRAM

