Mamicile povestesc!"Moasa si medicul au mers sa bea ceai, dar nu au reusit... a inceput nasterea"

"Mereu mi-am dorit sa fiu o mamica tinara si asa a fost dat sa fie, ca la 23 de ani sa aduc pe lume primul meu copil. De cum mi-am dat seama ca sunt insarcinata (dupa 5 luni de incercari), am devenit cel mai fericit si visator om de pe pamint. Din primele zile de sarcina am inceput sa citesc totul despre sarcina, nastere si nou nascuti. Imi citeam sarcina si dezvoltarea copilului pe fiecare saptamina si astfel stiam si traiam alaturi de el fiecare noua etapa din dezvoltarea si cresterea burticii mele.

Pe la 30 de saptamini de sarcina am facut cursuri gratuite in policlinica, la care gravidutele sunt obligate sa se prezinte. Am avut noroc ca instructorul de la cursuri sa fie un medic, domn cu multa experienta in domeniul nasterilor, a practicat aceasta profesie si in Franta timp de 3 ani. Domnul era foarte energic si se straduia mult sa ne explice tot procesul nasterii de la A pina la Z. Dumnealui ne-a aexplicat ca tot acest proces depinde in mare parte de starea psihologica si interioara a mamei. Atita timp cit mama e linistita si se concentreaza asupra ceea ce spune medicul si daca are o respiratie corecta totul devine mult mai usor, ne-a invatat ce exercitii sunt binevenite sa le faca sotul sau noi in momentul contractiilor, dar ne-a mai spus ceva ce eu deja citisem de pe net: durerile nasterii in mare parte le provocam noi insine, decum suntem insarcinate ne gindim oare cum vom naste si ne impunem gindul ca nasterea e foarte dureroasa, insa in Africa au fost si inca mai sunt triburi ale caror femei nasc fara dureri, deoarece pentru ele nasterea este considerata un fenomen natural, obisnuit, perfect integrat vietii, firescului. In urma celor spuse, eu mi-am zis ca daca acele femei pot sa se comporte atit de natural si sa nasca fara dureri atunci sigur voi incerca sa fac tot ceea ce depinde de mine pentru a avea o nastere cit mai usoara.

Deja la 33 de saptamini eu aveam bagajul pregatit pentru nastere si de la 37 eu asteptam cu nerabdare sa nasc cit mai repede caci nu aveam rabdare sa-mi tin in brate bebelusa. Am uitat sa spun ca cel mai mult m-a determinat la un comportament linistit in timpul nasterii, nastrea cumetrei mele. Ea a nascut cu 2 luni inainte mea si din simplu fapt ca nu asculta ce spune medicul, nu respira si nu impingea corect a avut rupturi interne si externe foarte mari si mi-a spus ca procedura de "coasere" este ingrozitor de dureros si eu fiind mai fricoasa de injectii, cusaturi... am spus ca am sa fiu ce mai ascultatoare pacienta.

Dupa calculele medicale, nasterea se preconiza pe 3-4 decembrie, dar medicul pe care l-am ales la nastere mi-a spus ca dupa 25 noiembrie sa fiu pregatatita. Pe 27 noiembrie trebuia sa merg la consultatie. Am mers cu sotul, el ma astepta in coridor, in urma consultatiei medicul imi spune ca eu pina dimineata nasc, era ora 17. Nu credeam, imi imaginam ca glumeste si imi spune ca am deja dilatatie de 5 cm, cu lacrimi in ochi nu realizam cum e posibil asa ceva daca eu nu am nici o durere. Imi faceam griji si am intrebat medicul daca e normal ca eu sa nu am nici cea mai mica durere, iar doamna doctor a spus ca sunt bine pregatita pentru nastere din punct de vedere psihologic si emotional si fiindca am un bebelus educat duce la ceea ca eu nu am dureri.

Medicul ne-a zis sa mergem dupa bagaj si inapoi la internare. Noi cu sotul inca cu citeva luni inainte de nastere ne-am inteles sa nu spunem nimanui cind ma apuca nasterea, nici macar mamicilor noastre, zis si facut. Am iesit din maternitate si am vazut un magazin nou de incaltaminte, noi am intrat si ne-am uitat prin el, apoi am mers acasa si in loc sa imi iau lucrurile si sa ne intoarcem ( am hotarit cu sotul ca el va fi prezent la nastere) , noi am pus sa ne uitam un film. Am privit noi o parte din film si apoi eu m-am gindit ca ar fi mai bine sa mergem ca sa nu-si faca medicul griji. La ora 19:50 eu m-am internat. Doamnei care imi masura tensiunea nu-i venea sa creada ca eu acus nasc cind ma vedea  ca sunt atit de linistita si nu intelegea cum de nu am dureri. Eu nu aveam nici cea mai mica frica, in loc sa-mi tremure dintii, cind am auzit ca acus nasc eu plingeam de fericire ca in sfirsit...

Cind ne-am instalat in salonul de nastere am mai facut o mica fotosesie :), apoi ne-am culcat cu sotul in acelasi pat. Am dormit bine pina la 3 dimineata cu foarte mici dureri ca la menstruatie, la 3 dimineata mi-au rupt apele fortat si peste 20 de minute s-a inceput cosmarul. Durerile erau din 10 in 10 apoi brusc din 5 in 5 si imi venea sa imping fara ca sa vreau. Sotul imi facea exercitiile care l-am invatat, iar eu respiram si inspiram in asa fel incit eu singura imi conduceam intensitatea si durata durerilor. M-am urcat pe masa de nastere si aveam dilatatie de 7-8 cm, dar pentru nastere e nevoie 10 cm. Nu am vrut sa mai cobor de pe masa ca acolo ma simteam mai bine. Moasa cu medicul au mers si si-au facut cite un ceai, dar nu au reusit sa-l bea caci eu numai puteam sa ma tin sa nu imping si a inceput nasterea care a durat 2,5-3ore pe masa de nastere. Atit am impins incit la urma nu mai aveam puteri si deja cind erau si pediatrul si numai stiu cine pe linga mine eu am spus ca gata nu mai pot, taiati-ma faceti ce vreti, dar nu mai pot. Totul a durat atit de mult din cauza unei traume la osul cocis care a avut loc cu 2 ani inainte de nastere, o trauma pe care nu am mers sa o tratez caci eram studenta si nu imi permiteam, si nici nu stiam ca a avut urmari mai grave, care nu-i permitea micutei sa iasa usor si cu fiecare impinsatura ea inainta spre lumina doar cu citiva mm.

In sfirsit la 7:14 dimineata am nascut o fetita de 3,850 kg si 53 cm. Eu nu am avut rupturi totul a fost ok, dar micuta din cauza traumei mele s-a nascut cu ghematoma mare la cap si clavicula fracturata la minuta stinga. Ghematoma am extras-o la spital la 9 zile de viata timp de 3-4 zile, iar minuta s-a refacut timp de 10 zile in acest timp a stat cu minuta legata la piept. Tot chinul meu a trecut o data ce am simtit cum acea minune mica sta la mine pe burtica si ne umplea ochii cu lacrimi. Dupa ce m-am mutat de pe masa de nastere pe pat, moasa a venit la mine si mi-a spus ca sunt cea mai bravo si medicul ar vrea sa serveasca o sampanie cu mine, dar fiindca nu mi se poate, mi-a adus un ceai si chifla, in timp ce taticul o tinea in brate si o admira pe micuta eu mincam ca un lup.

In final pot spune ca intr-adevar totul depinde de noi si de Vointa Celui de Sus, dar sunt foarte importanti moasa si medicul, iar eu sunt sigura ca la mine au fost cei mai buni."