Katy Black a publicat pe rețelele de socializare un mesaj plin de dragoste pentru Luca, pe care îl numește „minunea mea” și „dragostea mea mică”.
„La mulți ani, Luca! Dragostea mea mică, minunea mea, al treilea meu băiețel și una dintre cele mai frumoase binecuvântări din viața mea. Astăzi împlinești 4 ani și încă nu-mi vine să cred cât de repede au trecut acești ani”, a scris Katy.
Creatoarea de conținut a vorbit despre locul special pe care fiecare dintre cei trei fii ai săi îl ocupă în inima ei și despre felul în care venirea lui Luca a completat familia.
„Ești al treilea meu băiat, iar fiecare dintre voi ocupă un loc unic în inima mea. Tu ai venit să completezi povestea familiei noastre și ai adus cu tine un fel aparte de iubire, pe care numai tu mi-o poți dărui”, a adăugat aceasta.
Katy Black i-a transmis fiului său și câteva urări pentru anii care urmează, dorindu-i să crească sănătos, fericit, bun și curajos.
„Îți doresc să crești sănătos, fericit, bun și curajos. Să-ți păstrezi mereu zâmbetul, sufletul curat și acea energie minunată care te face atât de special”, a menționat ea.
La finalul mesajului, Katy i-a promis lui Luca că îi va fi alături indiferent cât de mare va crește.
„Eu voi fi mereu lângă tine, să te iubesc, să te îndrum, să te susțin și să-ți fiu casă, indiferent cât de mare vei crește. Te iubesc dincolo de cuvinte, Luca al meu! La mulți ani, minunea mea de 4 ani”, a notat Katy Black.

Cine este Katy Black
Katy Black are 27 de ani și este una dintre cele mai populare bloggerițe din Moldova. A devenit cunoscută încă în 2015, atunci când publica adesea filmulețe amuzante împreună cu fratele său Ilie, pe canalul ei de YouTube. La moment, tânăra se bucură de peste 345 de mii de abonați pe Youtube și 610 de mii de urmăritori pe Instagram.


