Nuntă în familia Maxian: emoții și mesaje transmise pe rețelele sociale
După ce anterior au anunțat pregătirile pentru un eveniment important în familie, soții Tatiana și Ilie Maxian au împărtășit acum momentele speciale de la nunta fiului cel mare al lui Ilie din prima căsătorie, Anatolie.

Evenimentul, așteptat cu emoție de întreaga familie a avut loc recent, iar Tatiana a scris într-o postare pe Instagram câteva gânduri pline de căldură și recunoștință.
„Ziua de ieri a fost una plină de emoții frumoase, momente pe care le voi păstra cu drag în suflet. M-am bucurat de fiecare clipă petrecută împreună și de atmosfera caldă și veselă care a făcut această zi atât de specială.
A fost emoționant să-l văd pe Ilie Maxian într-un moment atât de important și sunt recunoscătoare că am putut fi alături de el și de cei dragi lui. Privindu-i pe copii, mi-am dat seama încă o dată cât de repede cresc și cât de prețioasă este fiecare etapă din viața lor. Parcă ieri erau atât de mici, iar astăzi ne oferă motive de mândrie și emoție”, a scris influencerița, însoțind mesajul de fotografii și videoclipuri de la ceremonie.
Mesaj de felicitare pentru miri
În aceeași postare, Tatiana Maxian a transmis și un mesaj emoționant pentru tinerii căsătoriți, cărora le-a urat o viață construită pe iubire, respect și sprijin reciproc.
„Iar tinerilor le doresc să păstreze mereu aceeași lumină în privire și aceeași dragoste cu care se uitau unul la altul ieri. Să nu uite niciodată emoția acestui început și să pășească prin viață unul lângă celălalt, ca o adevărată echipă. Să se susțină în momentele grele, să se bucure împreună de fiecare reușită și să aleagă, zi de zi, să se privească cu aceeași iubire, respect și admirație”.
Pe rețelele de socializare, imaginile și videoclipurile de la nuntă au surprins atmosfera veselă și emoționantă a evenimentului, în care familia și prietenii apropiați s-au bucurat alături de tinerii căsătoriți.
Momente speciale de la eveniment
Pe lângă atmosfera festivă și emoțiile puternice, evenimentul a fost marcat și de un moment artistic special. Ilie Maxian, alături de interpretul Alexandru Galai, au interpretat live, în premieră, o piesă dedicată mirilor, surprinzând invitații prezenți la eveniment.
De asemenea, atmosfera de la eveniment a fost întreținută de interpretul Patric Hanganu, care a evoluat pe scenă și a contribuit la buna dispoziție a invitaților pe parcursul serii, menținând energia și spiritul de sărbătoare al nunții.
Cine sunt Tatiana și Ilie Maxian
Tatiana și Ilie Maxian (interpret) sunt o familie de influenceri din Republica Moldova. Ei sunt părinții a trei copii minunați: Riana, Ianis și Ilie.



