Dorian Popa a adoptat-o pe Dona
Pierderea lui Cheluțu a fost un moment greu pentru Dorian Popa și familia sa, dar și pentru numeroșii fani care îl urmăreau pe celebrul bulldog francez în mediul online.
La câteva luni distanță, artistul și soția lui au decis să ofere o nouă șansă unui alt cățel. Așa au ajuns să o cunoască pe Dona, o bulldogiță franceză de doi ani, prin intermediul unei asociații dedicate acestei rase.
Dona a trecut printr-o perioadă dificilă. Potrivit lui Dorian Popa, cățelușa a fost folosită pentru reproducere și abandonată după ce a dezvoltat o hernie ombilicală. Aceasta a fost operată de asociație, iar acum se află într-o stare bună.
„Nu îl poate înlocui pe Cheluțu”
Artistul a povestit pe Instagram că noua cățelușă nu vine să-l înlocuiască pe Cheluțu, însă consideră că întâlnirea cu Dona a avut o semnificație aparte.
„După luni grele de durere, neliniște și vindecare, Cheluțu ne-a trimis un semn de Sus și ne-a îndreptat atenția către următorul suflețel pe care-l putem salva și care ne poate salva pe noi”, a scris Dorian Popa.
„Astăzi, noi am devenit noua ei familie!”, a adăugat artistul, scrie protv.ro.
Dorian Popa a mai spus că începe un nou drum pentru Dona, dar și pentru întreaga familie, iar cățelușa va primi și un nou nume, pe care cei doi au decis să-l păstreze momentan secret.


