Pe rețelele de socializare, Ella a publicat o serie de fotografii speciale de la eveniment. Mesajul plin de mândrie al mămicii a topit imediat inimile internauților, strângând sute de aprecieri.
„Zburăm cu First Class… direct din clasa I-a ”, a scris Ella Chistol, vizibil emoționată de acest moment important din viața fiicei sale.
O serbare ca o adevărată gală
Mămica s-a arătat profund impresionată de modul în care a fost organizat evenimentul de final de an, comparând serbarea cu un eveniment de covor roșu, unde micii elevi au strălucit ca niște adevărate staruri.
„La ce serbare au făcut copiii azi, parcă eram la o gală. Creativitate level 100, copii care urcă pe scenă cu atâta siguranță de parcă fac asta de ani întregi ”, a mărturisit ea, plină de entuziasm.

„Primul zbor spre cunoaștere - reușit”
Pentru Ella, dincolo de notele din catalog, cel mai important aspect rămâne dezvoltarea armonioasă și încrederea pe care școala o insuflă copiilor. Aceasta a ținut să laude instituția pentru abordarea modernă și sprijinul oferit celor mici.
„Cred că asta contează cel mai mult: nu doar ce învață un copil din manuale, ci cât de liber se simte să se exprime, să creeze și să aibă încredere în el”, a adăugat influencerița.
Chiar dacă primul an a venit la pachet și cu micile provocări specifice fiecărui început, bilanțul este unul extrem de pozitiv și plin de optimism pentru viitor.
„Adio, clasa I-a - trecută cu brio. Cu mici turbulente, emoții, dimineți grăbite, teme uitate poate, dar cu rezultate frumoase! Primul zbor spre cunoaștere este reușit”, a notat Chistol.

Cine este Ella Chistol
Mihaela Chistol, cunoscuta in mediul online ca Ella Chistol, este o bloggerita din Republica Moldova cu o comunitate de peste 280 de mii de urmaritori. Aceasta este casatorita cu Andrei Chistol si impreuna ei au doua fete, Andreea si Emma.


