De peste 12 ani, interpretul Adrian Ursu și soția sa, Irina Negară, fost model și actuală cofetară, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste.
Deși nu obișnuiesc să-și exprime sentimentele în mod public prea des, de această dată Adrian Ursu a ales să împărtășească o fotografie alături de Irina.
Imaginea îi surprinde pe cei doi în centrul Chișinăului, în timpul unei plimbări de zi. În fotografie, Adrian își îmbrățișează discret soția în jurul taliei, iar amândoi zâmbesc, vădit fericiți.

„Ne este drag Chișinăul nostru @irinanegara”, a scris artistul în descrierea imaginii, care a adunat peste 2.600 de aprecieri și numeroase comentarii din partea celor mai fideli fani.
Câțiva internauți au scris: „Și voi tare dragi Chișinăului”, „Și voi foarte frumoși”, „Îmi sunt dragi artiștii noștri, maestru în muzică și maestră în patiserie, sunteți o mândrie a orășelului Ialoveni”.
Așa a început totul! Cum a cucerit-o Adrian Ursu pe soția lui
Amintim că, în urmă cu ceva timp, Adrian și Irina au fost invitați în cadrul emisiunii „Gusturile se discută”, unde au povestit despre începutul relației lor și despre cum a reușit Ursu să o cucerească pe Negară.
Află mai multe detalii aici!

Adrian Ursu este un cântăreț, cantautor și prezentator din Republica Moldova. În 2013 interpretul s-a căsătorit cu Irina Negară, patiser de profesie și fost model.
Soții au împreună o fetiță pe nume Andreea-Maria.


SURSA FOTO: PRO TV CHIȘINĂU; INSTAGRAM