Unul dintre cele mai emoționante clipe ale zilei a fost momentul în care tatăl Dianei și-a condus fiica spre altar. Momentul a fost unul copleșitor pentru prezentatoarea Pro TV, care cu greu și-a stăpânit lacrimile.
Un dans al mirilor altfel
Diana și Alexandru au ales să iasă din tiparele unui dans al mirilor clasic. Cei doi au pregătit o coregrafie aparte pe melodia „Per sempre sì”, interpretată de Sal Da Vinci.
Un tort spectaculos, inspirat de atmosfera italiană
Și tortul mirilor a fost unul neobișnuit. În locul unui tort clasic, înalt și etajat, Diana și Alexandru au optat pentru o variantă dreptunghiulară.
Tortul, decorat în nuanțe calde de galben-pal, are finisaje inspirate din stilul retro, cu falduri fine de cremă pe margini. Deasupra au fost așezate din abundență fructe proaspete, printre care zmeură și căpșuni, care au adăugat un plus de culoare desertului.
Rochie de mireasă cu voal spectaculos
Pentru ziua cea mare, Diana a ales o rochie de mireasă în stil prințesă, cu o fustă amplă din tulle. Rochia este pusă în valoare de aplicațiile florale, care pornesc din zona corsajului și coboară delicat pe fustă. Detaliile din dantelă oferă ținutei un aer sofisticat, în timp ce croiala amplă îi conferă miresei o apariție desprinsă din povești.
Elementul care a atras în mod special atenția a fost voalul lung, de tip catedrală, finisat cu o bordură lată din dantelă.
Cine este Diana Ambros
Diana Ambros este prezentatoarea știrilor Pro TV de la ora 17:00 începând cu data de 14 octombrie 2023. În august 2024, Diana s-a logodit cu Alexandru Roșca, într-un cadru idilic pe un rooftop din Lefkada, Grecia. Cei doi au făcut cununia religioasă la 31 august 2025, într-un cadru restrâns.


