Povestea Danei Muntean a început în Olanda, acolo unde părea că trece prin una din cele mai frumoase etape din viața sa, însă avea să se adeverească că nu este chiar așa.
„În Olanda am trecut și prin cea mai frumoasă perioadă din viața mea, dar și prin cea mai cruntă. Am avut o sarcină perfectă, primul meu copil, îl așteptam cu drag. M-am trezit din al nouălea cer într-o zi, când trebuia să-l nasc, în calvar, inima lui a încetat să bată”, a povestit ea.
Durerea prin care a trecut tânăra a fost una sfâșietoare:
„Pentru mine Olanda a fost un an de regăsire, un alt an de sarcină, maternitate și un alt an de doliu. Un doliu de ăsta profund, foarte negru, deoarece, tu îți dai seama că tu plângi toate amintirile pe care tu nu le ai cu acest copilaș. Toate visele pe care tu nu ți le vei realiza vreodată, tu plângi toată imaginea pe care ți-ai creat-o ca familie și tu practic, ai o idee. Noi ne-am creat o imagine că Jojo era un băiețel energic, foarte rebel, dar tu l-ai cunoscut timp de nouă luni și ai o idee, dar practic, îmi lipsește enorm de mult el și toate visele pe care nu am reușit să le îndeplinim. Acum, când sunt înconjurată de copii, mă gândesc: „Ohh, el acum avea să aibă un an deja, avea să facă primii pași”.
Încă de când era în burtică, bebelușul era numit „steluță”, însă, Dana nu știa că viața încerca să îi transmită semne clare.
„Noi nu aveam un nume pentru el foarte mult timp, și știi cum, mulți numesc fătul legumă sau sămâncioară, el la mine era steluță, „Little star” (mica stea). Și uneori îmi dau seama că viața îți trimite semne, chiar și faptul că l-am numit steluța, că el este în cer, tot era poate un semn care mă pregătea. El nu aparține pământului, el aparține altei lumi”, a afirmat invitata podcastului.
Cu o seara înainte de decesul bebelușului, Dana Muntean și soțul său i-au găsit un nume, inspirat dintr-un film, fără ca să le treacă prin cap ce îi aștepta.
„Și seara înainte să mă trezesc și să înțeleg că el a murit, noi ne-am uitat la acest film - „Jojo Rabbit”. Și atunci am înțeles că vreau să ne numim băiețelul Jojo. Acolo erau așa de multe simboluri, filmul este despre un băiețel care este format în Germania nazistă. El este un fan mare a lui Hitler și el anume arată istoria lui și a mamei sale și a tatălui care nu s-a întors și anume cum el își redescoperă umanitatea, valorile lui adevărate. Chiar și poezia de acolo noi am inclus-o în înmormântare, deoarece el are un mesaj de speranță, de lumină. Și da, ăsta a fost practic filmul pe care l-am vizionat înainte ca Jojo să moară. A fost un alt semn care ne pregătea”, a spus Dana.
Un lucru pe care mulți nu îl înțeleg, spune Dana, este că rana trebuie să se tămăduiască, iar acest lucru necesită foarte mult timp și efort.
„În toată această tragedie, a fost foarte dificil și nu cred că vreodată vom depăși momentul când lumea mă întreabă: „Hai odată, când alt copil, treci peste”. Asta este oribil, te doare și mai mult când lumea vrea ca tu să uiți de copilul tău, vrea ca tu să pretinzi că tu ești okey, vrea ca tu să te miști și să pară că asta niciodată nu s-a întâmplat. Nu! Rana ca să se tămăduiască trebuie să ai grijă de ea, trebuie s-o accepți, s-o primești. Dar în tot întunericul și bezna asta a unei targedii pe care noi nici nu știam că vreodată vom ajunge... Eu cu soțul meu practic trăiam acele promisiuni pe care noi le-am oferit unul la altul, că noi vom fi împreună la cel mai rău ce ni se poate întâmpla. Asta a fost cea mai mare încercare din viața noastră, dar ambii am descoperit că avem un ocean de iubire necondiționată față de copilașul nostru și unul față de altul”, a povestit Muntean.
Deși în urma la asemenea tragedii, oamenii se despart, acest lucru nu s-a întâmplat și în familia Danei:
„Această iubire eu nu credeam că o am, nu credeam că ea e așa de enormă, intensă, profundă. Pentru asta îi sunt recunoscătoare lui Jojo și soțului meu, deoarece din păcate, așa tragedii de obicei distrug relații”.
Micuțul Jojo a murit în ziua în care trebuia să se nască...
„El a murit în ziua în care trebuia să se nască. Noi am mers la spital, ca să aflu asta și atunci nici prin cap nu-mi trecea ce urmează. Eu trebuia să-l nasc pe el mort așa cum ai naște tu un copil viu. Eu știam că el este mort, am simțit. Eu dimineață m-am trezit și el nu făcea nicio mișcare, când de obicei, mă trezeam și el dansa. Nu era nimic, tăcere, cred că, în viața mea n-am fost mai speriată de tăcere. Am mers de urgență și am aflat că va trebui să-l nasc așa, fără cezariană, în mod natural. Și m-au indus și trebuia să mă întorc acasă cu el în burtă știind că este mort și să aștept a doua zi ca să fac alte investigații”, a povestit Dana.
Micuțul a stat în burtică aproape trei zile timp în care nu era în viață.
„Noi când am aflat noutatea era duminică, deci nu puteam să fac toate investigațiile pe care mi le doream. Trebuia luni să mă întorc pentru ele, luni m-au indus și deja marți eu am putut să-l nasc. Asta a însemnat practic două nopți în care eu eram cu el și era dificil să accept această nouă realitate”, a spus invitata.
„Când trebuia să-l nasc, eu am decis că îmi voi crea o zonă în care eu voi face tot posibilul ca să-l nasc fără probleme. L-am rugat pe el să mă ajute, el m-a ajutat, am zis că de doliu o să am timp mai târziu, dar acum, la moment, trebuie să mă asigur că-l nasc așa”, a continuat ea.
Un lucru ce l-a remarcat moldoveanca este că în Olanda medicii au un cu totul alt comportament și atitudine, mai ales în asemenea situații.
„Știi ce m-a impresionat? Că sistemul olandez este foarte grijuliu la acest aspect, eu nu știu dacă mi se întâmpla asta în altă parte, dacă era să am același suport. În Olanda ei mi-au dat voie ca și soțul meu să asiste la naștere și soacra mea care a venit cu o zi înainte. Practic, ultima zi din viața lui Jojo am petrecut-o cu ea. Ei erau foarte blânzi, gentili, tandri, mă susțineau, pe noi toți, nu doar pe mine”, a povestit ea.
Pentru ca să treacă mai „ușor” peste tragedie, administrația i-a oferit Danei și un asistent social care avea să o ajute și susțină în momentele dificile de după naștere:
„Ei (cei de la spital) au oferit un asistent social. A venit a doua zi, după ce am născut și a discutat cu mine și cu soțul, după care noi am întrebat dacă e okey să vorbească și cu soacra mea, căci ea a trecut prin toată asta și simțeam cum și ea încearcă să se țină în mâini și să nu-și arate emoțiile, dar trecea prin multe. Și el a acceptat, fără probleme. Și acum m-am informat că cel mai bine este ca cineva care trece prin așa o traumă mare, să aibă susținere imediată ca să nu aibă sindromul postdramatic și multe complicații, dar anume să reușească să vorbească, să se exprime”.
Asistentul a avut grijă de ei până când familia a găsit un terapeut specializat în domeniu.
„Asistentul a stat cu noi până am găsit un terapeut specializat în așa domeniu. Și iată, terapia o recomand cu drag, ajută, nu doar cu prelucrarea rănilor, dar și cunoașterea de sine. Mă bucur mult că am avut parte de această susținere, deoarece, din păcate, de multe ori femeilor, părinților li se spune că „Nici nu te uita la copil, uită de el”. Și eu cred că e o traumă enormă care se amplifică mai mult atunci când tu doar ignori, tu nu accepți că ești mamă”.
Deși, micuțul Jojo nu mai este în viață, Dana oricum se consideră mama sa, lucru care spune ea, nu i-l va lua nimeni niciodată.
„Eu sunt mamă, mamă a unui înger, dar mereu voi fi mama lui Jojo, nimeni nu o să ia asta de la mine”, a afirmat Dana.
Dana Muntean este o moldoveancă stabilită în Groningen, fondatoare a unei platformei de mentorat global.
SURSA FOTO: INSTAGRAM