Cei doi au purtat tricouri ale echipei Los Angeles Dodgers, iar fotografia a fost realizată în timpul partidei dintre Los Angeles Dodgers și San Francisco Giants, disputată pe 27 septembrie. În descrierea imaginii, Barbara Palvin și Dylan Sprouse au făcut o aluzie la data nașterii fiicei lor.
„Am luat Ziua Muncii foarte în serios anul acesta”, au scris cei doi.
Au aflat că vor avea o fetiță în timpul sarcinii
Barbara Palvin și Dylan Sprouse au confirmat că vor deveni părinți în luna mai, când modelul și-a afișat pentru prima dată burtica de gravidă la Festivalul de Film de la Cannes.
În iulie, actorul a dezvăluit în podcastul său „Wildmen” că vor avea o fetiță și a povestit că el și Barbara îi găsiseră deja un nume de alint: „principessa”, care în italiană înseamnă „prințesă”.
„Vom avea o fetiță, lucru care mă încântă foarte mult”, spunea Dylan Sprouse la acea vreme.
Actorul, în vârstă de 34 de ani, recunoștea că abia așteaptă să fie tată de fată și glumea că îi plac deja și petrecerile cu ceai.
Barbara Palvin a vorbit despre dificultățile sarcinii
Modelul, în vârstă de 32 de ani, a povestit înainte de naștere că sarcina a fost mai dificilă decât și-ar fi imaginat. Barbara Palvin a recunoscut că schimbările fizice prin care a trecut au fost uneori greu de acceptat.
„Uneori mă simt vinovată pentru că nu mă bucur de sarcină la fel de mult ca multe dintre femeile de acolo. Știu că este un dar. Îmi este greu să respir”, mărturisea ea.
Modelul a vorbit și despre schimbările corpului și despre momentele în care a început să simtă că hainele nu îi mai vin la fel. În această perioadă, spune ea, sprijinul lui Dylan Sprouse a fost foarte important.
„Acesta este momentul în care este important să ai un partener bun. Dylan a fost alături de mine și îmi amintea de fiecare dată că noi creăm o viață”, spunea Barbara, relatează protv.ro.
Cei doi au profitat de lunile dinaintea nașterii pentru a petrece cât mai mult timp împreună, inclusiv seri în doi și momente petrecute urmărind evenimente sportive.


