Într-o lume a speculațiilor, Anișoara a decis să pună punctul pe „i” printr-un mesaj direct și asumat. Postarea, care îl înfățișează pe celebrul dirijor al orchestrei „Lăutarii” alături de micuța lor, a fost însoțită de un text care nu lasă loc de interpretări.
„Ca să le stric dispoziția unora... O să vă confirm că, Nicolae Botgros e un Artist genial, un mare Om și cel mai minunat și iubitor tătic.”, a scris interpreta.

Nu este un secret faptul că relația dintre cei doi a fost intens discutată în spațiul public, însă timpul a demonstrat că prioritatea maestrului rămâne familia și iubirea pentru copiii săi. La cei 73 de ani (împliniți recent), Nicolae Botgros pare să trăiască o a doua tinerețe alături de micuță, oferindu-i toată atenția și grija sa.
Nicolae Botgros este un dirijor din Republica Moldova. S-a născut pe 25 ianuarie 1953, în satul Bădicu-Vechi, raionul Cahul, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (azi Republica Moldova), într-o familie de lăutari.
Tatăl său a fost lăutarul Dumitru Botgros. Nicolae și cei doi frați au învățat să cânte la câte un instrument, lui Nicolae revenindu-i toba.
La șapte ani s-a dus la Școala de muzică din Cahul. Împreună cu fratele său Vasile, s-a întors primăvara acasă, din lipsa de bani. Copiii cântau la nunți pentru a câștiga un ban. Câte puțin, Nicolae a lăsat toba în favoarea viorii. Mai târziu, Nicolae Botgros a ajuns la Soroca, la Școala de iluminare culturală. Aici pentru prima dată a asistat la un concert al orchestrei „Lăutarii”.
Prima orchestră dirijată de Nicolae Botgros a fost „Ciocîrlia” de la Edineț. A activat apoi în „Joc”. În 1973 s-a mutat la Chișinău și a devenit violonist în orchestra „Mugurel” a Filarmonicii. Orchestra Națională de muzică populară „Lăutarii” a fost fondată în anul 1970, iar în 1978 a fost numit conducător al Orchestrei.

Anișoara Dabija este o interpretă de muzică populară din Republica Moldova care face parte din Orchestra Națională „Lăutarii”. Aceasta are o fiică cu maestrul Nicolae Botgros.


