„Azi avem zi importantă”, a scris stilista Valeria Canțîr pe Instagram, surprinzând emoțiile unui moment unic din viața proaspeților părinți.
Campioana a fost externată din maternitate împreună cu bebelușa nou-născută.
Prietena cea mai bună a sportivei a transformat ziua într-o adevărată sărbătoare. Cu baloane colorate, flori și multă bucurie, ea și alți amici au întâmpinat micuța la ieșirea din spital.
„Salut, iubire mică. Cât am așteptat să te cunosc”, a scris Valeria.

De la externare nu au lipsit nici nașii Anastasiei și ai lui Valeriu, care i-au îmbrățișat cu mult drag și i-au oferit mămicii un buchet mare de flori.
Momentul a fost completat de o sesiune foto specială.



Nichita a adus pe lume la data de 18 august 2025 o fetiță perfect sănătoasă.
Anastasia Nichita este o luptătoare din Republica Moldova. A câștigat medalia de aur la proba feminină de 59 de kilograme la Campionatul European de Lupte din 2020, desfășurat la Roma. În același an, a luat aurul la aceeași probă, la Individual Wrestling World Cup, competiție organizată în locul Campionatului Mondial. De asemenea, Nichita a obținut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
Ea e căsătorită cu luptătorul Valeriu Mircea. Cei doi au o fetiță.

Valeria Canțîr este un designer de succes și o stilistă cunoscută din Republica Moldova. Aceasta se remarcă prin stilul ei deosebit, pe alocuri nonconformist, dar cu siguranță frumos.

SURSA FOTO: INSTAGRAM

