Vestea a fost anunțată într-un mod discret, dar plin de emoție. Într-un story postat pe rețelele de socializare, Valentina a stârnit curiozitatea fanilor cu un mesaj misterios:
„Today is an exciting day, you gonna find out later”, în traducere din engleză: „Astăzi este o zi încântătoare, veți afla mai târziu de ce”.

Petrecerea de dezvăluire a sexului bebelușilor a fost un eveniment intim, dar plin de magie. Momentul în care au fost sparte baloanele i-a surprins și emoționat pe toți cei prezenți.

Valentina Naforniță și Cristian Spătaru vor avea doi băieței.
Naforniță nu a dezvăluit încă ce prenume are în minte pentru viitorii bebeluși, însă admiratorii ei așteaptă cu sufletul la gură noi detalii.

Valentina Naforniță s-a născut în Moldova, mai exact, în satul Cuhnești, raionul Glodeni, acolo unde a și studiat vioara. Peste ani ea a aflat că nu i se oferă nicio bursă la Conservatorul din Chișinău. A perseverat, din zori până în noapte, ca într-un final să fie admisă la Conservatorul din București. De acolo – la masterat, dar și la Opera din capitala României. La 24 de ani, Valentina Naforniță câștigă cel mai prestigios concurs din Marea Britanie, pentru cântăreții lirici din lume, „BBC Singer of the World”.

SURSA FOTO/VIDEO: INSTAGRAM

