15 mai 2013, 14:38

Un film produs de Igor Cobileanski, prezentat la Cannes. Afla despre ce este vorba

Un film produs de Igor Cobileanski, prezentat la Cannes. Afla despre ce este vorba

Astazi incepe unul dintre cele mai importante evenimente din lumea cinematografica internationala, festivalul de film de la Cannes.

An de an, mii de regizori isi trimit spre aprobare filmele echipei de selectie de la Cannes, care alege cativa norocosi care vor avea onoarea ca filmele lor sa fie incluse in programul festivalului. In acest an, printre regizorii care se pot mandri cu o astfel de realizare este si moldoveanul Igor Cobileanski. Filmul ”Colectia de arome” a fost inclus in Short Film Corner, eveniment destinat profesionistilor din cinema, sectiune non-competitiva a festivalului. Productia de 15 minute face parte, alaturi de alte 15 filme, din programul Romanian Short Waves.

Drama sociala relateaza istoria unei lumi marginale, de cartier, si a oamenilor vagabonzi care supravietuiesc in acest mediu. Filmul, care se deosebeste de toate celelalte proiecte de comedie semnate Igor Cobileanschi, povesteste istoria unui baietel Victor si a tatalui sau. Pentru a face rost de niste medicamente pentru mama lui Victor, cei doi aleg o cale periculoasa si grea, iar supravietuirea in conditiile unei saracii absolute ii face sa piarda orice valori umane, scrie Adevarul. "Pelicula a fost selectata dupa niste criterii necunoscute mie, dar imi pare bine ca a fost aleasa. Rularea filmului la Cannes inseamna foarte mult, presupune o recunoastere internationala si un prestigiu", a declarant regizorul Igor Cobileanski pentru Adevarul. Potrivit agendei evenimentului, scurtmetrajul va fi prezentat pe 19 mai, alaturi de alte 5 filme.

Dupa ce va avea loc premiera franceza, filmul va putea fi vizionat si de publicul larg la Festivalul International de Film Documentar "Cronograf" in ultimele zile ale lunii mai. Filmarile "Colectiei de arome" s-au finisat in luna ianuarie, iar regizorul a spus pentru Adevarul ca in mare masura este multumit de rezultatul muncii sale.

Igor Cobileanski are 39 de ani si este cunoscut regizor, scenarist si actor de la noi. Aceasta a devenit cunoscut datorita scurtmetrajelor „Sasa, Grisa si Ion", „Cand se stinge lumina", „(Plictis) si inspiratie". Tot el si-a lasat amprenta pe mai multe videoclipuri ale vedetelor autohtone precum Zdob si Zdub, Nelly Ciobanu sau Natalia Barbu.  

Festivalul de la Cannes se va desfasura in perioada 15 si 26 mai. Vezi mai jos imagini de la filmarile filmului: 

foto:facebook