Artistul în vârstă de 43 de ani urma să susțină un spectacol în Canada vineri și avea planificat un turneu în Franța pentru toamnă.
Născut dintr-un tată cambodgian și o mamă chinezoaică, el își valorifica originea de minoritate etnică în spectacolele sale de stand-up, abordând teme precum rasa, tensiunile sociale și identitatea națională. Ziarul francez Le Figaro a relatat:
„A fost deschisă o anchetă privind cauza morții, potrivit parchetului din Paris. El urma să urce pe scenă mâine seară la Olympia din Montreal, în cadrul turneului său Kill Bun, al cărui titlu este inspirat dintr-un film de Quentin Tarantino. În acest spectacol, vorbea despre sănătatea sa mintală și despre procesul de recuperare, întotdeauna cu o notă de umor negru”.


Ce a făcut Bun Hay Mean înainte să se prăbușească în gol
Decesul comediantului a fost confirmat de agenția sa de impresariat, Promotion Philippe Delmas Organisation, printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale.

Potrivit declarației oficiale, Bun Hay Mean ar fi încercat să-și recupereze telefonul mobil căzut pe balcon, moment în care a alunecat și s-a prăbușit în gol de la etajul 8 al unei clăiri.
SURSA FOTO: GOOGLE

