Joe Biden si Jill Biden au organizat petrecerea de Trick-or-Treat, un eveniment de Halloween in cadrul caruia elevii din scolile publice locale si copiii militarilor au fost primiti la colindat la Casa Alba. Pentru aceasta ocazie, coloanele si peluza sudica au fost decorate cu vrajitoare, lilieci, ciori, schelete si dovleci sculptati, iar invitatii lor pareau sa faca parte dintr-o parada de dinozauri, schelete, vrajitoare si super-eroi care faceau „trick-or-treat".
Cei doi prezidentiabili au incercat sa para mai putin oficiali, avand in vedere ca erau gazde pentru cei mici, asa ca Joe Biden si-a accesorizat costumul cu o sapca de baseball, in timp ce Jill Biden a ales sa poarte o rochie gri, cu blanita pe mansete, cordeluta cu urechi, pantofi sport si... un machiaj ca de pisica, cu nas si mustati pictate.
Ce familie frumoasa are Lionel Messi! Toti l-au sustinut la ceremonia Balonului de Aur - FOTO
Se pare ca Willow, pisica prezidentiala, i-ar fi servit drept model Primei Doamne a Americii, atat felina, cat si cainele familiei prezidentiale gasindu-si reprezentarile din traforaj pictat la balconul Casei Albe, chiar daca ciobanescul Commander a fost „destituit din functie” si trimis in alta parte, dupa ce a muscat mai multi angajati.
Cert e ca invitatii l-au surprins pe presedintele Joe Biden in timp ce soptea ceva la urechea unui baietel, apoi impartind pachete cu bomboane, iar pe Jill Biden tinand sub brat o carte de povesti terifiante, din care le-a citit ulterior copiilor intr-un corner frumos decorat.
De altfel, in calitate de profesoara, Prima Doamna a Americii foloseste orice ocazie pentru a promova lectura, acum avand in program un „Hallo-READ!", Casa Alba fiind decorata si cu personaje literare celebre, precum Dorothy din „Vrajitorul din Oz” - cu papucii de rubin gigantici ai lui Dorothy plasati intr-o parte a porticului Casei Albe.