20 iunie 2025, 11:12

Ce semnificații ascund, de fapt, trendurile de pe TikTok precum „Ballerina Cappuccina” și „Bombardiro Crocodilo”? Psihologul Emilia Vorobiov îți explică cum stau lucrurile - VIDEO

Trendurile virale din mediul online pot părea, la prima vedere, simple glume sau melodii lipsite de sens. Însă, în spatele unor expresii aparent inofensive, se ascund adesea semnificații care ne pot influența emoțiile, comportamentul și chiar modul în care privim lumea. Psihologul Emilia Vorobiov explică ce se află în spatele fenomenului Ballerina Cappuccina, care face furori pe TikTok, și de ce ar trebui să fim mai atenți la ce ascultăm și repetăm. Află mai multe detalii din cadrul unui interviu marca „O Seară Perfectă”.

Psihologul Emilia Vorobiov a explicat că filmulețele de tipul Ballerina Cappuccina, aparent amuzante și publicate pe online, nu sunt la fel de inofensive pe cât par.

„Eu cunosc limba italiană, și atunci, aceste brain rot-uri (conținutul de pe internet considerat a fi de calitate scăzută sau lipsit de valoare), aceste glume sarcastice sunt în limba italiană și au o însemnătate, fiecare cuvânt se poate traduce foarte ușor și prin Google și oamenii pot să vadă care este semnificația acestor cuvinte”, a spus Emilia Vorobiov, psiholog.

Emilia Vorobiov a suferit de bulimie. Confesiunile psihologului: „Acum învăț să...” - FOTO

La o primă audiție, pare că nu e nimic grav. 

„Atunci când auzim doar primele cuvinte precum «Ballerina Cappuccina», nu pare a fi nimic grav, dar dacă ascultăm până la urmă cum continuă aceste cântecele, ele au o semnificație urâtă. De exemplu, crocodilul care bombardează în Gaza, nu știu dacă putem zice asta. Sau de exemplu, Ballerina Cappuccina care este fiica unui asasin. Bine, nu pare atât de grav, dar sunt și altele care vorbesc într-adevăr cuvinte urâte adresate către Dumnezeu, Allah și alții. Iar copiii care sunt cumva pasionați de TikTok repetă asta în continuare”, a explicat psihologul.

Chiar dacă nu înțelegem sensul exact al cuvintelor, ele ajung să facă parte din viața noastră. 

„Cineva poate zice că eu cunosc italiana, iar alții nu, dar pe de-o parte, are o doză de adevăr această expresie, că dacă nu cunoști, nu te poate afecta. Însă pe de altă parte, totuși, oare nu ne interesează pe noi ceea ce repetăm așa mot-a-mot de unde vedem noi de pe Internet? Eu nu cred că în Italia sau oriunde se vorbește italiană este permis să se arate așa ceva la televizor. Noi când nu cunoaștem, pare a fi ceva inofensiv, deși nu e”, a menționat Emilia.

De ce prind astfel de trenduri atât de ușor la public? Emilia oferă o explicație simplă: 

„Probabil pentru că sunt simple, e ceva care ne atrage atenția, iar atenția noastră este cea mai scumpă valută din ziua de astăzi”.

A participat la trei concursuri și, în cele din urmă, a reușit să obțină medalia de aur! Leo Ciobu, despre experiența sa recentă în Statele Unite ale Americii: „Mi-au curs chiar lacrimi pentru că, s-a făcut dreptate” - VIDEO

Scopul creatorilor este clar - succesul și profitul: 

„După mine, dacă să nu fiu foarte categorică, aceste filmulețe, cântece, sunt făcute pentru divertisment, pentru ca oamenii înțelegând că este ceva foarte amuzant, să preia acest sunet și astfel se fac vizualizări, iar cei care le-au creat agonisesc niște bani. Dacă să fiu un pic mai categorică, atunci aceste semnificații care sunt introduse acolo se acumulează în inconștientul nostru și noi devenim poate undeva mai agresivi, mai puțin politicoși. Și oricum se ajunge la un scop – noi ca oameni să nu conectăm mintea, dar să conectăm emoțiile și să facem ceea ce cineva consideră că este okey”, a explicat psihologul.

Emilia Vorobiov atrage atenția asupra nevoii de a ne activa gândirea critică chiar și atunci când vine vorba despre divertisment:

„Este important totuși ca noi, orice consumăm să filtrăm și să conectăm gândirea noastră critică. Ca exemplu, îmi place un cântec, hai să văd ce semnificație are, îmi place o anumită imagine, okey, dar ea ce simbolistică are? Cineva o să zică că nu poți să analizezi absolut totul în viața asta, vrei pur și simplu să te relaxezi. Superficialitatea noastră pe zi ce trece crește”.

Emilia Vorobiov este un psiholog licențiat din Republica Moldova și autoarea cărții „Iubirea de sine”.

SURSA FOTO: ARHIVA PRO TV CHIȘINĂU; INSTAGRAM; GOOGLE