Rolul lui Ron Ely din serialul hollywoodian „Tarzan”, difuzat în anii 1960, a adus pe ecrane o versiune actualizată a eroului, mai rafinat şi mai urban, care a ales să se întoarcă în jungla unde a fost crescut.
Actorul, cu un fizic impunător, ar fi realizat el însuşi cascadoriile, ceea ce i-a provocat răni în timpul filmărilor, în special una cauzată de o muşcătură de leu.
„Lumea a pierdut unul dintre cei mai mari oameni pe care i-a cunoscut vreodată", a declarat miercuri fiica sa, Kirsten Ely, pe reţelele sociale.
Ron Ely s-a stins din viață pe 29 septembrie, în Santa Barbara, California, SUA.
După încheierea celor două sezoane ale serialului „Tarzan", Ron Ely a continuat să joace, în principal în producţii de televiziune, în anii 1990.
Doliu în familia actorului Andrei Chira! Tatăl acestuia s-a stins din viață
Actorul este, de asemenea, autorul a două romane poliţiste.
În 2019, poliţia l-a împuşcat pe fiul său, Cameron, în timpul unei intervenţii ce a avut loc după moartea prin înjunghiere a soţiei lui Ron Ely, Valerie Lundeen Ely.
Potrivit poliţiei, Cameron, acuzat de agresiune cu cuţit, reprezenta o ameninţare. Actorul a intentat un proces, însă judecătorul a considerat că poliţia a acţionat în legitimă apărare.
SURSA FOTO: GOOGLE