„Este un eveniment extraordinar, este primul eveniment ce are loc sub ploaie, dar este totul foarte frumos. Sper ca într-un moment vom putea ieși mai la vedere. Este foarte multă muncă în spatele acestor 20 de ani, mulți oameni minunați pe care i-am cunoscut și care sunt alături de VIP Magazin. Asta pentru mine contează. Suntem o comunitate a celor puternici, a oamenilor care reușesc tot timpul să meargă înainte. 20 de ani a însemnat multă dragoste pentru ceea ce facem, pentru meseria noastră și pentru oamenii acestei țări”, a povestit Rodica Ciorănică, fondatoarea VIP Magazin.

Petrecerea cu ocazia celor 20 de ani ai revistei VIP Magazin a adunat o mulțime de oameni frumoși și carismatici.

Invitații evenimentului au venit cu cele mai calde urări și amintiri frumoase.
„La mulți ani VIP Magazin. Ne cunoaștem cu Rodica Ciorănică de 20 de ani și am avut fericita ocazie să apar în acestă revistă de nenumărate ori în diverse proiecte. Vreau să spun că au fost multe provocări pentru mine cu aceste apariții și m-am bucurat mult că le-am putut realiza împreună. Așa m-am descoperit și eu pe mine. Noi ne simțim foarte bine, este primul eveniment la care sunt prezentă cu fetița mea și văd că îi place. Mulți ani înainte, ani plini de inspirație, creativitate și dorințe, persoane prezente aici, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată. Rodicăi îi doresc să fie mereu la înălțimea așteptărilor pentru că știe întotdeauna să surprindă”, a spus Diana Rotaru, interpretă.

Interpretul Pavel Stratan, de asemenea, a transmis un mesaj de felicitare:„În primul rând, vreau să o felicit pe Rodica cu acestă aniversare frumoasă, frumoasă. Noi ne cunoaștem de la începuturi și cred că am avut printre primele coperte, eu cu Cleopatra. Primul interviu pentru o revistă, a fost la Rodica, cred că de aici a fost și o rampă de lansare pentru mine în presă. Îi doresc multă putere pentru că să crești un copil 20 de ani nu este ușor, iar Rodica știe că revista este chiar asemenea unui copil, care cu cât înaintează în vârstă, cu atât necesită mai multă atenție, mai multe probleme apar”.

„Este foarte multă lume frumoasă. Rodica este foarte bravo pentru că mereu adună oameni interesanți, iar asta este minunat. La muți ani, la fel de fabuloși, la fel de energici. Să te menții pe piața Republicii Moldova atâția ani, este un act de mare curaj”, a spus Olga Țapordei, femeie de afaceri.

Chiar dacă timpul le-a dat bătăi de cap, Rodica Ciorănică și invitații au mărturisit că ploaia a făcut petrecerea memorabilă.
„Un pic derutată pentru că a plouat, dar m-am gândit că este un semn foarte bun pentru noi. Vor veni foarte multe proiecte frumoase în față și mă bucur că avem cu cine le face, avem oameni extraordinari în țara noastră, iar asta este minunat”, a spus fondatoarea revistei.
Modelul Adrian Lefter a menționat și el: „Chiar dacă vremea este cea mai bună, mă bucur că energia oamenilor ne face să ne simțim atât de bine. Mulțumesc Rodicăi pentru mentoratul și curajul pe care mi l-a dat în ultimii ani”.
„Îmi dau seama câtă muncă a depus această fată. Vreau pe toți să-i felicit”, a spus Geta Burlacu, interpretă.

Oaspeții evenimentului au avut ocazia să admire 33 dintre cele mai spectaculoase ținute create de Alina Cebotari. Cei prezenți la petrecere au avut parte și de o surpriză muzicală tocmai de la București. Trupa „Direcția 5” a încins atmosfera.

