21.09.2020
Patricia Podoleanu a prezentat ultimul sau jurnal la PRO TV Chisinau. „Daca nu fac pasul acesta acum, s-ar putea sa regret mai tarziu.”

Prezentatoarea jurnalului de la PRO TV Chisinau, Patricia Podoleanu, a decis sa ia o alta directie, nu doar in ceea ce tine de cariera, dar si tara in care va locui va fi alta.

Patricia sustine ca gandurile de a pleca peste hotare au inceput sa apara pe la sfarsitul anului trecut, dar nu era inca nimic clar. Decizia de a pleca a fost batuta in cuie de o luna si ceva. Ea sustine ca prezentarea ultimului sau jurnal a fost lipsita de emotii, mai tensionanta a fost ultima saptamana de lucru, deoarece stia ca este ultima in cadrul canalului de televiziune PRO TV Chisinau.

„Am avut indoieli, au survenit dubii, am incercat sa gasesc plusuri, minusuri, atunci cand sunt in fata unei decizii atat de importante.”, declara Patricia.

„Daca nu fac pasul acesta acum, s-ar putea sa regret mai tarziu. Doresc sa nu regret, pentru faptul ca n-am incercat.”, sustine ea.

Initial, Patricia si-a propus sa plece in Italia si chiar ar fi dorit sa faca masteratul acolo, dar cursul s-a schimbat si prezentatoarea tot in Europa pleaca, doar ca in Germania.

Care sunt planurile Patriciei peste hotare, dar si cu cine pleaca ea acolo, vezi in reportajul urmator.

Citeste si :  Emilian Cretu si Igor Dodon - „Dusmani de moarte” sau prieteni? La asta nu se astepta nimeni

Sursa foto: Google.com, Instagram.com

Articole din aceeasi categorie