„Ca șarpele ce își schimbă pielea, dar își păstrează esența, și noi avem puterea de a ne reinventa, fără să uităm cine suntem. E despre înțelepciune, transformare și reînnoire”, a scris Tania în descrierea postării de pe Instagram unde a anunțat lansarea.
În clip, interpreta este surprinsă pe malul unui lac, dar și la volanul unei mașini.
În doar o zi de la lansare, „Taci” ocupă deja poziția 24 în trending pe YouTube.
Fanii s-au arătat de-a dreptul încântați de noua apariție a Taniei: „Doamne, câtă stare îmi transmiți tu! După fiecare cântec al tău rămân minute în șir eu cu mine și tac, analizând fiecare gând ce vine spre mine, fiecare părticică a sufletului. Vocea ta „îmbracă" inima, atunci când rămâne singură și îi este frig”, „Tania, nu dezamăgește niciodată!”, „Pătrunde adânc în măduva sufletului. Atâta durere trăită. Un artist ca să devină creator, trebuie să sufere”, „Atât de diferit vorbești despre iubire, despre toate trăirile profunde și pe alocuri dureroase”.

Acum câteva zile, Tania a postat pe online o secvență din noua ei piesă, iar în descriere a notat:„Ce emoții! Scriu aceste rânduri aflându-mă la 10 metri de locul și bărcile unde am filmat pentru „Taci”. Piesa are o istorie lungă și frumoasă pe care neapărat am să o povestesc în zilele ce urmează. Încă multe am de spus, dar le zic pe rând! Aștept reacțiile voastre”.
Tania Turtureanu este o interpretă din Republica Moldova care cucerește datorită vocii sale unice. Ea a colaborat cu trupa Akord pentru piese precum: „Cine-i Soarele Tau”, „Oare sa-ncerc”.

SURSĂ FOTO: Instagram/ tania_turtureanu