Oksana Baulina, video-jurnalista la unul dintre putinele site-uri de stiri independente care au mai ramas in Rusia dupa asaltul asupra libertatii presei initiat de dictatorul de la Kremlin, se afla in Kiev pentru a oferi informatii publicului rus despre atrocitatile comise de armata rusa in Ucraina. Baulina si un alt civil au murit, in timp ce doua alte persoane care ii acompaniau au fost raniti si spitalizati.
Baulina era corespondenta in Ucraina si a relatat din Liov si Kiev.
Anterior, jurnalista a fost incarcerata pentru scurta vreme, dupa ce politia rusa a luat cu asalt sediul unui ONG anti-coruptie din Rusia, acolo de unde Baulina transmitea in direct.
Dupa ce autoritatile ruse au declarat fundatia respectiva drept „extremista”, Baulina a parasit tara si a continuat sa lucreze din strainatate pentru publicatia The Insider, specializata in investigatii, fact-checking si analize politice.
The Insider a anuntat moartea jurnalistei, precizand si ca va continua sa relateze din Ucraina, inclusiv despre crimele de razboi ale armatei ruse si despre bombardamentele asupra zonelor civile si rezidentiale care au dus la moartea unui numar urias de civili dar si de jurnalisti.
Ultima postare a Oksanei Baulinova de pe Facebook este din a zecea zi de razboi, in care este publicata o fotografie cu dictatorul sovietic, Iosif Stalin, alaturi de textul „A murit acela, va muri si acesta”, o aluzie la actualul dictator rus, Vladimir Putin.