Omul de afaceri, în vârstă de 36 de ani și soția sa, Nada, în vârstă de 31 de ani, și-au unit destinele în cadrul a două ceremonii desfășurate în sudul Franței. Evenimentele grandioase au avut loc la trei ani de la o cerere în căsătorie ca în povești.
Ceremonia de vineri s-a desfășurat la hotelul Grand Allée și a fost cu siguranță una de neuitat, deoarece au fost prezenți numeroși invitați celebri, iar printre cei care au încins atmosfera s-au numărat Mariah Carey și Andrea Bocelli.
Sâmbătă, Umar și Nada și-au sărbătorit dragostea în cadrul unei ceremonii tradiționale indiene. De asemenea, o petrecere a avut loc și joi, iar astăzi invitații se vor reuni din nou, pentru a face un grătar.
Printre invitații prezenți la evenimentul fastuos s-au numărat Naomi Campbell, Tessa Thompson, Russell Peters, Christina Milan, dar și Manuel Arnaut.
De cealaltă parte, Ryan Thomas, unul dintre prietenii lui Umar și fosta vedetă „Coronation Street” a fost cavaler de onoare.
Într-un interviu pentru Vogue, mirii au dezvăluit că prima întâlnire la altar a fost extrem de emoționantă pentru ei.
„Este ceva ce am visat de când eram mică, dar care a avut loc într-un cadru de poveste, fiind înconjurată de oameni frumoși. A fost ca într-un vis!”, a spus Nada, în timp ce Umar a adăugat: „Ce aș putea să mai spun? Am rămas fără cuvinte când am văzut-o pe Nada în acea rochie. A fost cel mai emoționant moment!”.
Din dorința de a avea o nuntă de poveste, mirii nu s-au abținut de la nimic. Astfel, pe lângă artiștii invitați să cânte, aceștia au angajat tatoo artiști în henna, dar și dansatoare din buric și oameni care să organizeze spectacole cu foc. De asemenea, la mijlocul nopții invitații s-au bucurat de un foc de artificii grandios, care a luminat cerul.
Cei doi s-au căsătorit la aproape trei ani de când s-au logodit, Umar cerând-o de soție pe Coasta de Azur, în august 2021.
Atunci, acesta a închiriat Opera din Monte Carlo și a angajat câțiva fotografi profesioniști care să surprindă momentul. De asemenea, acesta a umplut încăperea cu 10.000 de trandafiri albi și numeroase lumânări, iar 25 de muzicieni au interpretat Beauty and the Beast.